ENET va întrerupe luni furnizarea căldurii în centrul Focșaniului pentru efectuarea unor lucrări de modernizare

0
224

ENET va întrerupe furnizarea căldurii luni, 27 ianuarie, din cauza lucrărilor de modernizare a rețelelor de termoficare din municipiu. Furnizarea agentului termic va fi întreruptă doar în cursul zilei astfel încât abonații ENET să fie afectați cât mai puțin. Lucrările au fost începute anul trecut iar la final vor fi reduse pierderile și va crește eficiența sistemului de alimentare centralizată cu energie termică. La solicitarea Primăriei Municipiului Focșani, conducerea SC ENET SA Focșani anunță că luni, 27 ianuarie, între orele 09:00 – 17:00, furnizarea agentului termic va fi sistată în zonele Centru, Gară și Obor. Menționăm că această întrerupere este cauzată de lucrările de modernizare a rețelelor de termoficare efectuate de SC ELSACO SRL. Următoarele puncte termice sunt afectate de lucrări și vor fi oprite: 6, 30, 5, 18, 19, 56, 55, 34, 33, 57, 10, 29, 45, 51, 52, 53, 16 si 17. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere”, arată reprezentanții ENET.

Principalele lucrări constau în înlocuirea conductelor vechi, procurarea și montarea conductelor preizolate pentru distribuția energiei termice. Proiectul inițiat de primarul Cristi Misăilă este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Prin acest proiect vor fi reabilitate 5,6 km conducte de rețea tehnică primară, 43,9 km conducte de rețea termică secundată, 9 puncte termice. Lucrările fac parte din etapa a doua a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”. Valoarea totală a proiectului este de peste 70 milioane lei, din care 57,8 reprezintă cofinanțarea UE și cofinanțarea de la bugetul de stat. Lucrările sunt executate de asocierea Elsaco Electronic & Sicor & Consix Construcții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here