*Talentatul conducător de joc se transferase în toamna trecută la CSM Bacău
Handbaliștii juniori 2 ai CSM Focșani 2007 continuă pregătirea la Focșani, în Sala Polivalentă, sub îndrumarea antrenorilor Marius Partene și Iulian Neață. Clasarea pe locul al cincilea în seria C a Campionatului Național i-a dus în grupa Speranță, chiar dacă numărul de victorii – 6 – i-ar fi îndreptățit să încheie sezonul regulat pe locul al treilea în seria C a competiției. I-a păgubit lipsa jucătorilor cu talie, dar și plecarea, în toamna trecută, la CSM Bacău, a conducătorului de joc, Alexandru Golea, jucător cu convocări la stagii de pregătire organizate de FR Handbal. Alex a revenit la echipă la începutul acestui an și va putea să-ți ajute echipa la care s-a format să obțină o bună performanță în grupa Speranță. Deocamdată, Federația Română de Handbal nu a stabilit nici componența seriilor și nici programul campionatului la Speranță, așa încât echipele să-și poată organiza programul de pregătire pentru a putea reintra în formă în competiție.