VIDEO: ATENȚIE, imagini cu impact emoțional! Pisică sfâșiată de o haită de câini vagabonzi în Bahne; un focșănean se teme pentru siguranța copilului său

0
2309

O haită de câini fără stăpân îi terorizează pe locuitorii din Bahne, din zona străzii Lupeni. Câinii sunt foarte agresivi, iar un locuitor din zonă a filmat cum o pisică este sfâșiată de haită. Oamenii se tem că oricând asemenea atacuri pot viza copiii care merg la școala din cartier.Locuiesc pe strada Lupeni 25, în spatele blocului este un teren viran unde ar trebui să se construiască noul tribunal. Sunt peste 10 câini fără stăpân foarte agresivi, astăzi au omorât o pisicuță!!! Îmi este frică să trimit copilul la școală singur! Am sunat la serviciul câinilor fără stăpân de 5 ori, fără nicio rezolvare….!, ne-a transmis Adrian M., duminică, pe pagina noastră de facebook.

Contactat de „Monitorul de Vrancea”, directorul Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice, Costel Dochioiu, ne-a spus că un echipaj de la Serviciul pentru Gestionarea câinilor fără stăpân a mers în zonă și au fost deja capturate două animale. Din păcate, celelalte au scăpat, dar echipajul va reveni în zonă. „Am trimis astăzi (ieri – n.r.) o echipă în zonă și au capturat doi câini. Monitorizăm în continuare situația, vom trimite și mâine o echipă, să încercăm să îi capturăm pe toți”, ne-a spus directorul DDSP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here