GALERIE FOTO: Monografia satului Râmniceni, scrisă de profesorul Petrică Agapie. O scurtă călătorie în timp!

0
1013

Timpul este nemilos cu omul, depinde însă de fiecare dintre noi cum alegem să ni-l chivernisim. Profesorul din satul Râmniceni, comuna Măicănești, Petrică Agapie, spune că a simțit dintotdeauna că trebuie să facă ceva pentru vatra lui. Așa a ajuns să predea limba și literatura română vreme de aproape 46 de ani, și a fost dascălul a peste 2.000 de elevi în timpul carierei de 51 de ani. Pe măsură ce dascălul Petrică Agapie evolua pe plan profesional, ocupând funcția de director coordonator la școala din comuna Măicănești, omul… simplul om, Petrică Agapie, cocea o idee: aceea de a scrie Monografia satului Râmniceni. După aproximativ 25 de ani de muncă intensă, iată că în vara anului 2019, visul domnului profesor s-a împlinit, iar „Monografia satului Râmniceni județul Vrancea. Monografie document‟ a fost scoasă la lumină și disponibilă spre a fi citită de oricine a avut plăcere începând cu data de 29 iunie, 2019.

De mult timp m-a stăpânit ideea de a face o monografie a satului în care m-am născut…‟

După ce a reușit să angreneze toți fiii satului Râmniceni într-un proiect de mare însemnătate, mai precis înălțarea unui Monument închinat Eroilor de la Râmniceni, prof. Petrică Agapie a reușit să ducă la bun sfârșit un alt proiect: Monografia satului în care s-a născut și în a cărui pământ, conform spuselor dumnealui, vrea să-și doarmă somnul de veci. „De mult timp m-a stăpânit ideea de a face o monografie a satului în care m-am născut și în vatra căruia vreau să îmi dorm somnul de veci. Copilăria, obiceiurile, datinile, dragostea față de consătenii mei și dorința de a le educa acestora copiii, m-au determinat să nu părăsesc locurile natale. Dorința mea a fost de a pune pe hârtie date despre Râmniceni-ul nostru drag, pentru a fi păstrate și transmise din generație în generație și, poate peste ani și ani, se va găsi cineva, cu un condei bun și le va da o formă literară. Pentru întocmirea Monografiei satului Râmniceni, până în vara fierbinte a anului 1944, m-am folosit de datele culese de la bătrânii satului, dar și de arhiva Școlii, care se păstrează intactă din anul 1919. Am cunoscut satul înainte de anul 1945 (aveam șase ani), care după acest eveniment crucial în viața poporului nostru, când eu am început să frecventez cursurile clasei I, aceste evenimente s-au așezat în memoria pe care mi-a dat-o bunul Dumnezeu‟, scrie prof. Petrică Agapie în Monografia document a satului Râmniceni din județul Vrancea.

Pentru întocmirea acestei lucrări, profesorul Agapie a colaborat cu mai multe cadre didactice printre care și prof. Univ. Dr. Gheorghe Moldoveanu, unul dintre autorii Cuvântului înainte la Monografia satului Râmniceni. „Aflu că profesorul Petrică Agapie din Râmniceni, fostul meu coleg de la Liceul «Unirea» din Focșani (acum se cheamă colegiu, dar eu rămân la numele de atunci; întocmai ca povestitorul din Domnul Trandafir, care mergea să vadă nu școala nouă, ci locul școlii de altădată, unde era cald vara și frig iarna) a dus la capăt încă o ispravă: a realizat monografia satului. E monografia satului în care s-a născut și a trăit toată viața și în a cărui școală a oficiat ca dascăl de limba și literatura română timp de 46 de ani. Doamne, câte generații de oameni ai satului (te sperie gândul!) s-au împlinit prin el. A simțit, cred eu, că îi lipsea această dimensiune, că, după anii de catedră, în care pregătea viitorul satului, era dator să dezlege tainele trecutului, care ne condiționează prezentul și viitorul‟, menționează prof. Univ. Dr. Gheorghe Moldoveanu în Cuvânt înainte la Monografia satului Râmniceni.

Despre școală: serbările școlare și bătaia ca formă de educație

Vă mai amintiți cum erau serbările școlare?! Pe vremea mea, când eram elevă la școala primară, serbarea de final de an venea la pachet cu stres, emoții dar și bucurie. În ultimele două săptămâni de școală, doamna învățătoare făcea repetiții cu noi, elevii, pentru serbarea care anunța că a mai trecut un an din viața noastră și că am mai crescut, am mai învățat ceva și suntem relativ pregătiți să îmbrățișăm un nou an școlar. Bunica, mama, tata, frații, surorile, verișorii dar și vecinii de prin satele alăturate veneau la Căminul Cultural din sat pentru a vedea rodul muncii noastre depuse în cursul ultimelor două săptămâni de școală și, bineînțeles, așteptau până la final pentru a vedea care și a cui copil pleacă acasă cu o coroniță pe cap, mai exact, care a luat primiul I.

Despre cum decurgeau serbările școlare pe vremea când poate nici părinții noștri nu erau născuți, ne povestește profesorul Petrică Agapie în a sa monografie: „Serbările școlare se organizau la sfârșit de an Școlar de Ziua Eroilor, la 10 mai și chiar cu alte ocazii. Ele constau în recitări, coruri, mici scenete. Nu exista Cămin cultural. Se făcea o scenă în curtea școlii și în jurul ei erau așternute covoare, cearșafuri, pentru a nu se vedea cum se pregătesc elevii pe clase. Învățătorul striga premianții, care primeau diplome, iar pe cap li se așeza o coroană. (Nicolae Giurcă – Școala din Dumitrești).‟

Profesorul amintește însă și fața mai puțin plăcută a școlii de odinioară: bătaia. „E greu de crezut că bătaia era oficial admisă și permisă ca mijloc de educație, atât pentru disciplinarea elevilor, cât și pentru a-i face pe elevi să învețe. Bătaia era barbară și sălbatică. Fiind elev în clasele I-III, am fost martor ocular la aceste evenimente. Elevii erau așezați cu genunchii pe coji de nuci sau boabe de porumb. Dar, din păcate, trebuie să recunoaștem, bătaia era uneori eficientă. În clasă nu se auzea nici musca, chiar dacă învățătorul nu era de față. (…) Astăzi, dacă elevii sunt criticați și, ca urmare, devin stresați, părinții sunt supărați și vai de profesori. Numai profesorii sunt de vină!‟.

Despre secetă și inundații

Monografia satului Râmniceni scrisă de profesorul Agapie cuprinde foarte multe informații pe care dumnealui le-a adunat fie de la bătrânii satului, fie din documentele păstrate în biblioteci sau în Arhivele Naționale. În monografia-document, prof. Agapie mai vorbește despre seceta din anul 1946, care a semănat deznădejdea în sufletele locuitorilor din Moldova și din toată partea sudică a țării deoarece primăvara și vara acelui an au fost cumplit de secetoase, așa că peste 80% din săteni nu au avut bruma de mălai necesară iernii 1956-1947.

În capitolele ce urmează prof. Agapie vorbește apoi despre inundațiile din 2005, atunci când cerul părea că se rupsese, iar ploile nu mai conteneau să se oprească umplând până la refuz albiile Râului Râmnicu Sărat. Tânăra generație poate învăța, citind cartea domnului profesor, jocurile care le-au făcut copilăria mai frumoasă părinților și bunicilor noștrii. Țurca, Baba oarba, Leapșa, Capra în opt-opt, Rișa, Ursul sunt doar câteva dintre activitățile care înlocuiau cu succes telefonul și internetul despre care încă nu auziseră generațiile dinaintea nostră.

Ascultând poveștile bătrânilor din sat, profesorul Agapie a aflat și câteva curiozități despre Crăciun. „Ziua de 25 decembrie nu cade mereu în aceeași zi a săptămânii. Potrivit unor credințe din popor, acest lucru poate avea diferite consecințe: Crăciunul cade luni – recolta va fi bună, dar albinele nu vor da prea multă miere; Crăciunul cade marți – tot anul vor fi din abundență pâine și vin; Crăciunul cade joi – este semnul că ar trebui să fie vândute vitele fiindcă se pot obține venituri maxime; Crăciunul cade vineri – vara va fi caldă și toamna blândă, Crăciunul cade duminica – necazurile iernii vor veni în avalanșă.‟

Primăvara este anunțată, conform tradiției populare, de Baba Dochia și cele nouă zile ale ei de la începutul lunii martie, iar o bună parte a poporului român încă mai respectă tradiția de a-și alege o zi din cele nouă, știind că, asemeni Babei alese va fi și restul anului pentru ei. Aceasta este o mică parte a monografiei scrise de prof. Petrică Agapie, care, la cei 81 de ani pe care i-a adunat în tolba vieții, mai are multe de spus și de făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here