Volei – Ultimul joc pe teren propriu înaintea play-off-ului!

0
78

* CSM Focșani 2007 – AV Tomis Constanța, astăzi, 18 ianuarie, de la ora 12:00, în Sala Liceului cu Program Sportiv

Voleibalistele senioare ale Focșaniului revin în Sala Liceului cu Program Sportiv pentru primul meci oficial al anului care este ultimul de pe teren propriu de dinaintea play-off-ului. Astăzi, de la ora 12:00, adversare le vor fi constănțencele de la Academia de Volei Tomis care, indiferent de rezultatul întâlnirii, vor încheia sezonul regulat pe primul loc al seriei Est a Campionatului Diviziei A2. În tur, la Constanța, gazdele s-au impus cu 3-1, dar disputa a fost strânsă, între două formații cu pretenții la intrarea în a doua fază a play-out-ului și, chiar, la barajul pentru promovare în Divizia A1.

Fetele antrenate de Romina Coman s-au antrenat la Focșani în intersezon și sunt pregătite să joace la victorie astăzi! În cazul unei victorii de trei puncte, cu 3-0 sau 3-1, CSM 2007 poate că termine returul pe locul al doilea și să joace acasă două dintre cele trei întâlniri programate pentru faza a doua a play-off-ului, cu CSM Unic Piatra Neamț. Cu o victorie scurtă, 3-2, sau înfrângere astăzi, focșănencele vor juca în play-off două partide în deplasare și doar una acasă, adversară fiindu-le aceeași CSM Unic!

La echipă a venit o voleibalistă de la CSO Voluntari, Alexandra Laurici, care a mai evoluat pentru CSM 2007 în campionatul 2018-2019. Este o jucătoare ce poate ajuta echipa focșăneană în viitoarele meciuri de campionat, așa cum au arătat evoluțiile sale din campionatul trecut. La CSM 2007 a venit și o cadetă, sportivă de viitor, Ilinca Știrbu, de la Iași.

Lotul cu care CSM Focșani 2007 va evolua în ultima parte a Campionatului Diviziei A2: Ana Maria Vilău, Camelia Vasile, Delia Botea, Delia Budeanu, Camelia Lăzăroiu, Teodora Sabloschi, Alexandra Laurici, Alessia Sima, Cătălina Ciubotaru, Florina Pralea, Maria Paizan, Bianca Andronache, Miruna Pușcă, Ilinca Știrbu, antrenate de Romina Coman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here