În perioada 9 – 13 decembrie 2019, o echipă a Școlii Gimnaziale „ Dimitrie Gusti” din Nereju, reprezentată de director prof. Păucă Simona, prof. înv. preșc. Chiriac Maria și prof. limba engleză Ivașcu Elena a participat, alături de reprezentanți ai instituțiilor școlare din Polonia, Turcia, Islanda și Spania, la activitatea de formare „Incluziune școlară și stimularea lecturii prin teatru” , desfășurată în orașul Rzeszow din Polonia, la Unitatea de învățămȃnt Zespol Szkolno-Przedszkolny Nr.6.
Realizată sub forma unui schimb de bune practici privind promovarea lecturii și incluziunea socială a elevilor cu cerințe educative speciale, activitatea de formare a făcut parte din proiectul „Reading Teaching for Social and Educational Inclusion, derulat în perioada 2018-2020, în cadrul programului Erasmus +. Proiectul a fost coordonat de Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti”, avȃnd ca unități partenere următoarele școli: Zespol Szkolno-Przedszkolny Nr.6 Rzeszow, Polonia; C.P.Vega de Guceo, Turon, Spania; Huseyin Avni Atesoglu Primary School, Izmir, Turcia; Alftanesskoli, Garoabaer, Islanda.
Activităţile realizate pe parcursul perioadei de formare nu au vizat doar promovarea lecturii ȋn rȃndul elevilor, ci au urmărit și dezvoltarea competențelor de cooperare internatională, facilitarea schimbului intercultural și, nu ȋn ultimul rȃnd, stimularea dezvoltării unei rețele de cadre didactice disponibile pentru cooperările europene viitoare.
Comunicat de presă