Drepturile persoanei condusă la sediul poliției

0
456

LEGEA 192/20019: CONFORM MODIFICĂRILOR LEGISLATIVE, PERSOANA CONDUSĂ LA SEDIUL POLIȚIEI ARE URMĂTOARELE DREPTURI:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, norme ce vor intra în vigoare de la sfârșitul lunii ianuarie, persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:

a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;

b) de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;

c) de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii;

d) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane;

e) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;

f) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;

g) de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta;

h) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.

Aceste reglementări intră în vigoare la sfârșitul lunii ianuarie a.c.

Buletin de presă IPJ Vrancea, 16 ianuarie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here