Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Poetul național a fost omagiat la Focșani

Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale au debutat, ieri dimineață, cu un moment omagial la bustul lui Mihai Eminescu din Piațeta Teatrului. Ca în fiecare an, oamenii de cultură din municipiu, autoritățile locale, depun o coroană de brad, simbol al perenității, la bustul poetului național. Directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, actorul Sorin Francu a arătat că anul acesta se împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului național și a subliniat importanța lui Mihai Eminescu pentru cultura română, pentru cultura internațională. Mihai Eminescu nu este doar un poet, este un creator de limbă română, un reper important pentru orice român. „Și-a iubit țara mai mult decât propria persoană și cred că ar trebui să ne gândim și noi, să dăm o ofrandă din existența noastră țării pe pământul căreia trăim”, a spus Sorin Francu, care i-a sfătuit pe cei prezenți să deschidă o carte semnată de Eminescu și să înțeleagă gândirea acestui om extraordinar pe care l-a avut România.

La eveniment au fost prezenți primarul Cristi Misăilă, viceprimarul Ionuț Mersoiu, dar și directori ai instituțiilor locale, consilieri locali, oameni de cultură. „Este o zi importantă pentru noi, poporul român. Fără cultură, fără tradiții, fără limbă, nu ne identificăm ca neam și țară. Ceea ce au făcut înaintașii noștri trebuie să fie un exemplu pentru noi toți, pentru cei mai tineri, pentru că numai prin cultură putem să demonstrăm că suntem în continuare o Românie puternică, o Românie care, în marea familie a Uniunii Europene, știe să impună respectul, a subliniat primarul Cristi Misăilă.

Acțiunile dedicate Zilei Culturii Naționale au continuat, aseară, la Ateneul Popular Maior Gh. Pastia”, de la ora 18.00, unde a avut loc un spectacol evocator de muzică și poezie susținut de artiști locali din Vrancea, în cadrul unui eveniment național inițiat de Asociația „Heart-Core” și susținut de Direcția pentru Cultură. De asemenea, astăzi, flacăra culturii va continua să ardă în cadrul unui colocviu cu tema ”Condiția poetului în societate”. Evenimentul pregătit de Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea va avea loc la Casa Memorială Dumitru Pricop” din comuna Negrilești. Vor aborda această temă conf. univ. dr. Costică Neagu și actorul Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal Maior Gh. Pastia”, care va recita din vers eminescian, dar și din poeziile semnate Dumitru Pricop. De asemenea, la eveniment va fi prezentă și Maria Murgoci, directorul Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?