GALERIE FOTO: Elevii Colegiului „Traian Vuia“ l-au omagiat pe marele poet Mihai Eminescu

0
198

Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” Focșani a fost ieri, gazda unei activități speciale, dedicate omagierii poetului Mihai Eminescu. Activitatea organizată de catedra de limba şi literatura română în colaborare cu biblioteca colegiului s-a realizat în contextul serbării Zilei Culturii Naționale. Conform informațiilor transmise de profesoara Mihaela Gegea, într-o atmosferă deschisă manifestării emoției în fața creației poetice, liceenii au avut prilejul să descopere aspecte esențiale din viața și opera marelui poet, expuse în prezentările power point. De asemenea, elevii și-au arătat sensibilitatea și talentul printr-un recital de poezii din opera marelui poet, dovedind că și la un colegiu tehnic poezia își găsește receptori. „Stabilirea Zilei Culturii Naționale în data de 15 ianuarie, de ziua aniversară a poetului Mihai Eminescu aduce, pe de o parte, un omagiu memoriei celui mai mare poet al românilor și pe de altă parte, propune ca temă de reflecție rolul pe care cultura îl are în păstrarea și cultivarea identității naționale în condițiile diversității europene. Cultura încearcă să înfrângă în noi sentimentul zădărniciei trecerii noastre” a declarat Mihaela Gegea, profesor de limba și literatura română, coordonator al activității „Omagiu lui Eminescu ”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here