Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbal – FRF a modificat perioada de transferuri și regula fotbaliștilor U20 la Liga a II-a!

Biroul Executiv al FR Fotbal a a adoptat în ședința din 15 ianuarie câteva hotărîri al căror conținut este de interes și pentru fotbalul vrâncean. Cea care are implicații încă din acest an se referă la perioada de transferuri care a fost prelungită, ”pentru toate competițiile organizate de asociațiile județene până la cu 48 de ore înainte de data la care încep competițiile respective, cu respectarea dispozitiilor art.19 alin. 4 din RSTJF” ”Pentru evitarea oricarui dubiu”, este precizat în hotărâre, ”jucătorii legitimați la nivel de AJF, ulterior încheierii perioadei de transferuri a FRF, nu pot participa la jocurile echipelor clubului ce evoluează în competițiile organizate de FRF. Perioada de transferuri începe pe 21 ianuarie 2020”.

În aceeași ședință, Biroul Executiv al FRF a aprobat modificarea art. 45 alin. 10 din ROAF astfel: începând cu sezonul 2020/2021 echipele din Liga a 2-a sunt obligate să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor din campionat, un jucător de U19 (născut după 01.01.2002) și unul de U21 (născut după 01.01.2000) în loc de doi jucători U20 astfel cum este prevăzut în prezent”. Altfel spus, în situația – de dorit – în care CSM Focșani 2007 va promova în vară, va fi nevoită să aibă pregătiți jucători U 19 și U 21 pentru a evolua în campionat! Rezerva de fotbaliști foarte tineri a Focșaniului poate oferi soluții viabile ce ar trebui căutate din vreme. Pentru orice eventualitate, dar și pentru a reînnoi un fond de jucători din care au plecat o parte dintre fotbaliștii născuți și formați la Focșani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?