Miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 17.30, Trupa de Teatru Protha va prezenta, în premieră, pe scena Casei de Cultură Mihai Eminescu din Panciu, spectacolul Wanda, după Mihaela Mihailov și Radu Apostol, în regia lui Cătălin Eduard Sfîrloagă, scenografia Tania Popa.
Evenimentul este inclus în programul manifestărilor organizate de Primăria Orașului Panciu și Casa de Cultură Panciu, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Pe lângă spectacolul de teatru, publicul păncean este invitat și la vernisajul expoziției hARTA descoperirii prin culoare, aparținând Anei Maria Bălan, precum și la un recital de versuri din lirica eminesciană.
„Ziua Culturii Naționale – sărbătorită pe data de 15 ianuarie – reprezintă un prilej de reflecție asupra rolului pe care îl are cultura în păstrarea identității românești. Totodată, ne reamintește de cel mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu. Vă invit miercuri, 15 ianuarie 2020, în Sala Mare a Casei de Cultură Mihai Eminescu, din Bulevardul Independenței nr.10, la manifestările organizate de Primăria Orașului Panciu și Casa de Cultură, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Să celebrăm împreună cultura națională și oamenii ei, bucurându-ne de momentele unice în care frumosul se împletește sub toate formele lui: teatru, poezie, artă!“, este mesajul adresat păncenilor de primarul Iulian Nica.
Comunicat de presă, Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu