Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială – pe 17 martie; au început înscrierile

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România anunţă începerea înscrierilor pentru cea de a şaptea ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, care va avea loc pe 17 martie, la Ateneul Român.

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este singurul eveniment naţional ce recompensează performanţa celor care lucrează în acest domeniu, ca parte a unei campanii prin care se urmăreşte punerea în valoare a profesiei de asistent social, precizează organizatorii, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Evenimentul reuneşte cu acest scop asistenţi sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, politicieni, precum şi jurnalişti implicaţi în campanii sociale la nivel central şi local.

Nominalizaţii se vor putea înscrie sau vor putea fi înscrişi de către cei care cred în munca lor, începând de luni până pe data de 2 februarie (ora 16,00), la http://gala.cnasr.ro/, conform Regulamentului evenimentului.

La Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială se vor acorda: Premiul asistentul social al anului 2019; Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului; Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi; Asistentul social din domeniul sănătate/ servicii medicale; Asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate; Asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost; Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijirii la domiciliu; Asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi; Asistentul social din domeniul incluziunii sociale/ economie socială; Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare; Asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale; Premiul pentru jurnalism; Premiul politicianul anului; Premiul instituţia anului; Premiul personalitatea anului 2019 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială; Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social; Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale; Premiul pentru cea mai activă sucursală a CNASR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?