Astăzi, Cercul Militar Focșani a găzduit ședința de evaluare a Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. Analiza activității pe anul 2019 a jandarmilor vrânceni a avut loc în prezența domnului locotenent colonel Constantin Marcu, din partea comenzii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. La ședință a participat și prefectul județului Vrancea, domnul Gheorghiță Berbece, vicepreşedintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Ionel Cel-Mare, primarul Municipiului Focșani, domnul Cristi Valentin Misăilă precum şi reprezentanţii instituţiilor judeţene cu care jandarmii vrânceni colaborează în îndeplinirea prerogativelor conferite de lege.
Activitatea desfășurată de personalul inspectoratului în anul 2019 a fost orientată mereu către interesul comunității, al cetățenilor județului și în sprijinul instituțiilor și reprezentanților statului.
Date privind dinamica fenomenului infracţional
În anul 2019 au fost sesizate organelor de urmărire penală 290 de infracţiuni constatate în mod independent, în creştere cu 72,61% faţă de anul precedent. Personalul I.J.J. Vrancea a întocmit actele de sesizare pentru 188 infracţiuni incriminate în Codul Penal şi 102 infracţiuni incriminate în legi speciale.
În urma activităţilor desfăşurate în comun cu Poliţia pe linia menţinerii ordinii publice, au fost sesizate 203 infracţiuni, fiind depistaţi un număr de 162 autori.
Acest aspect demonstrează, în mod evident, că principalele structuri ale MAI, IPJ şi IJJ Vrancea, împreună, au găsit formula optimă pentru eficientizarea şi integrarea activităţii lor pe acest segment important de activitate, asigurând un climat de ordine şi siguranţă publică adecvat în zona de competenţă.
I. Palierul operaţional
Reprezintă practic centrul de greutate al activităţii oricărei structuri militare. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea are în portofoliul său şi execută fără nicio excepţie întreaga gamă de misiuni atribuite prin lege Jandarmeriei, ceea ce face ca responsabilitatea şi complexitatea misiunilor în concret executate să fie pe măsură. Sub acest aspect putem structura activitatea inspectoratului, într-o ordine determinată de ponderea acestora pe următoarele coordonate:
1. Misiuni de asigurare a ordinii publice
Misiunea cu ponderea cea mai mare în activităţile circumscrise prezervării climatului de ordine şi siguranţă publică este reprezentată de misiunea de asigurare a ordinii publice la manifestările sportive, religioase şi cultural – artistice care la nivelul judeţului, deşi nu sunt foarte semnificative ca amploare (prin comparaţie cu cele desfăşurate în alte judeţe), sunt numeroase, comportă aceleaşi riscuri şi necesită din punct de vedere organizatoric şi procedural desfăşurarea activităţilor standard şi alocarea de resurse corespunzătoare.
S-au executat un număr de 897 misiuni de asigurare a ordinii publice, cu un efectiv de 5998 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.
Ponderea cea mai mare o reprezintă misiunile de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, respectiv 252 misiuni, reprezentând 28% din totalul misiunilor de asigurare, urmată de misiunile executate premergător şi pe timpul alegerilor, respectiv 200 misiuni, reprezentând 22,28% din totalul misiunilor şi a misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural artistice, respectiv 161 misiuni, reprezentând 17.94% din totalul misiunilor, cele mai importante fiind cele prilejuite de activităţile executate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a desfăşurării Alegerilor Europarlamentare, Referendumului Naţional şi Alegerilor Prezidenţiale unde au fost prezenţi înalţi demnitari români şi străini.
Pe linia asigurării ordinii publice la manifestările promoţionale/comerciale, I.J.J. Vrancea a executat 58 misiuni de asigurare a ordinii publice înregistrând o creştere a numărului de misiuni cu 49% faţă de anul 2018.
În anul 2019 s-au continuat acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi al personalului didactic şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, pe acest segment, au fost executate 1586 de misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona instituţiilor de învăţământ.
Dintre evenimentele importante la care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea a desfăşurat activităţi de asigurare a ordinii publice mai amintim şi evenimentele desfăşurate cu ocazia comemorării Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie cu aproximativ 10.000 de participanţi, desfăşurării competiţiei de handbal masculin în Finala Cupei României „Final Four” – cu aproximativ 4.000 de participanţi, evenimentul „Vrancea Eroică” – cu aproximativ 8.000 participanţi, Festivalul Naţional de Viţă Veche şi Nouă – ”Bachus 2019” cu aproximativ 16.000 de participanţi, precum şi manifestările dedicate Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie – 3.000 de participanţi. De asemenea, efective din cadrul inspectoratului au participat, în municipiul Iaşi, la asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor, din data de 01.06.2019, prilejuite de vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc.
2. Misiuni de menţinere a ordinii publice
• Acţiunile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea în domeniul menţinerii ordinii publice s-au concretizat în 6523 misiuni de menţinere a ordinii publice cu un efectiv de 13812 jandarmi.
Misiunile integrate de menţinere a ordinii publice au fost permanent proiectate, executate şi analizate în cooperare cu partenerul tradiţional, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
3. Misiuni de intervenţie
Această componentă reprezentativă a misiunilor Jandarmeriei se regăseşte bine reliefată şi în activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea prin diverse genuri de misiuni de intervenţie cum ar fi: intervenţii la apelul unic de urgenţă „112”, intervenţia pentru soluţionarea incidentelor provocate de animale, la alte solicitări telefonice, aplanarea unor conflicte iar în cazuri exprese misiuni în sprijinul altor instituţii.
În perioada analizată se constată o creştere a complexităţii intervenţiilor executate şi, de asemenea, o creştere a numărului de intervenţii executate de la 226 în anul 2018 la 563 în anul 2019, ceea ce reprezintă o creştere de 149%.
De remarcat este faptul că, în anul 2019, unitatea noastră, în baza procedurii stabilite la nivel judeţean, a intervenit la un număr de 208 incidente provocate de animale.
4. Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale, apărarea proprietăţii publice şi private.
Principalele misiuni şi acţiuni executate de inspectorat, independent sau în cooperare cu alte instituţii abilitate (IPJ, Poliţia Transporturi, Garda Forestieră, ITM, Enel, Autoritatea Rutieră Română, Garda de Mediu, Agenţia Naţională de Mediu) sunt reprezentate de:
– acţiuni de prevenire şi combatere infracţionalităţii în pieţe, târguri, triaje şi alte zone cu potenţial criminogen;
– de prevenire şi combatere delictelor silvice;
– de prevenire şi combatere a poluării sau a distrugerii mediului înconjurător;
– de prevenire şi combatere a braconajului piscicol şi cinegetic;
– pentru combaterea evaziunii fiscale (în special produse accizabile), acţiuni de combatere a muncii ”la negru”, executate în cooperare cu I.T.M.;
– de combatere a furtului de energie electrică sau alte resurse naturale;
– de protecţie a patrimoniului natural, cultural şi arheologic;
– de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri sau alte substanţe psihotrope;
– de prevenire şi combatere a traficului de persoane, prostituţiei, cerşetoriei, comerţului ilicit sau a altor activităţi ilegale.
În cursul anului 2019, în baza ,,Planului anual de Intervenţie Preventivă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea”, au fost organizate şi s-au desfăşurat activităţi de prevenire şi pregătire antiinfracţională a populaţiei, la care au participat lucrători specializaţi din cadrul unităţii.
Activitatea pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale a fost materializată prin desfăşurarea a 328 activităţi preventiv-educative, de pregătire anti-infracţională şi antivictimizare în 303 locaţii.
În aceste activităţi au fost angrenaţi aproximativ 1680 de elevi, din ciclu liceal şi gimnazial, precum şi aproximativ 12907 participanţi la competiţii sportive, adunări publice, turişti sau membri ai unor asociaţii/societăţi.
Asigurăm colaboratorii noştri instituţionali de continuarea sprijinului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea şi pe parcursul anului 2020, în baza protocoalelor de cooperare/colaborare în limita competenţelor legale.
5. Misiuni de intervenţie şi protecţie pentru înfăptuirea şi asigurarea celerităţii
actului de justiţie.
Aceste misiuni constau în concret, în punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de instanţe şi parchete, punerea în aplicare a hotărârilor instanţelor şi asigurarea protecţiei executorilor judecătoreşti, protecţie şi sprijin acordate magistraţilor şi organelor judiciare în diferite cauze penale.
În acest an au fost primite spre executare 324 mandate de aducere, cu 15,71% mai multe faţă de anul 2018, din care 148 au fost executate prin prezentarea persoanelor în faţa instanţei sau a organelor de urmărire penală şi 176 au fost executate cu respectarea prevederilor art. 266 alin. 3 şi alin. 4 din C.P.P. prin întocmirea documentelor specifice.
6. Prevenirea şi combaterea ameninţărilor teroriste
În conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea a organizat şi executat un număr de 159 de acţiuni de protecţie antiteroristă, cu 954 jandarmi.
– Acest obiectiv important este permanent în atenţia conducerii şi personalului operativ fiind executat atât independent cât şi în cooperare cu instituţiile care au atribuţii în acest domeniu.
7. Misiuni de pază şi protecţie instituţională
Acestei misiuni îi sunt alocate 41% din resursele operaţionale ale unităţii.
Totodată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea asigură paza unui număr de 15 obiective de interes strategic sau de importanţă deosebită pentru activitatea statului.
De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea execută misiunea de pază, supraveghere şi intervenţie la conducta magistrală de transport produse petroliere aparţinând Conpet S.A. Ploieşti, însumând 98 km, precum şi măsuri specifice de ordine publică în localităţile tranzitate de acestea.
În anul 2019, pe timpul executării misiunii de pază la obiectivele din competenţă s-au aplicat 555 sancţiuni contravenţionale în valoare de 54.500 lei şi au fost constatate 57 infracţiuni cu 62 autori. De asemenea, efectivele destinate asigurării pazei şi protecţiei transporturilor de produse cu caracter special au executat un număr de 78 de misiuni, în anul 2019, faţă de 64 misiuni în anul 2018, reprezentând o creştere de 17,94 %.
II. Palierul cooperării interinstituţionale
În acest domeniu de activitate evidenţiem faptul că Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea, prin structura de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, a organizat şi desfăşurat activităţi pentru aplicarea prevederilor Codului Silvic, având în vedere faptul că 39% din totalul teritoriului judeţului este împădurit.
Astfel, în domeniul prevenirii şi combaterii delictelor silvice, ca urmare a unei excelente cooperări cu Garda Forestieră şi Direcţia Silvică Vrancea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea a obţinut următoarele rezultate:
Total misiuni executate – 34, din care 20 independent şi 14 în colaborare cu organele silvice;
infracţiuni constatate – 2 ( tăiere ilegala de arbori, furt de arbori ) Legea 46/2008 R Codul Silvic;
sancţiuni contravenţionale aplicate – 43 în valoare totală de 31.000 lei;
cantitate totală de material lemnos confiscat – 31,5 mc;
Putem spune că anul ce tocmai a trecut nu a fost un an uşor. Un an 2019 cu multe provocări dar şi cu realizări în acelaşi timp. Fiecare dintre noi am contribuit la îndeplinirea misiunilor specifice, conform pregătirii şi implicării fiecăruia. Acest lucru nu l-am făcut de unii singuri, ci ajutaţi şi sprijiniţi de parteneri şi cetăţeni, cărora la ceas de bilanţ le adresăm calde mulţumiri pentru disponibilitatea de care au dat dovadă. Dacă am reuşit şi reuşim să ne facem datoria la nivelul aşteptărilor cetăţenilor vrânceni, rămâne la aprecierea acestora să îşi exprime punctul de vedere, iar noi le transmitem mesajul nostru de prezenţă permanentă în mijlocul acestora, de implicare activă în agenda publică pe segmentul de ordine publică, cu tot ce înseamnă manifestări de interes pentru judeţul Vrancea şi nu numai.
Atât independent cât şi alături de partenerii noştri vă asigurăm şi pe viitor că jandarmii au ca principal obiectiv asigurarea unui climat optim de securitate pentru comunitatea vrânceană.
Comunicat IJJ Vrancea, 14 ianuarie 2020