Djokovic, cel mai bun sportiv din Balcani în 2019 (BTA); Simona Halep, locul al treilea

0
31

Tenismanul sârb Novak Djokovic a fost desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în 2019, în cadrul anchetei realizată de agenţia bulgară de ştiri BTA, în timp ce românca Simona Halep a ocupat locul al treilea. Djokovic a cucerit distincţia pentru a şasea oară, un record în cei 47 de ani ai tradiţionalei anchete. Novak Djokovic, care se impusese de cinci ori la rând în anchetă (2011-2015), a depăşit-o pe atleta bulgară Stefka Kostadinova, deţinătoarea recordului mondial la săritura în înălţime, care a ieşit învingătoare în 1985, 1987, 1995, 1996 şi 1997.

Djokovic, campion la Australian Open şi Wimbledon în 2019, s-a impus cu 73 de puncte în ancheta la care au participat zece agenţii naţionale de presă din regiune, printre care şi AGERPRES (BTA, AGERPRES, AA, ANA-MPA, ATA, TANJUG, MIA, MINA, FENA şi HINA).

Pe locul secund, cu 45 de puncte, s-a clasat baschetbalistul grec Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks), MVP-ul NBA, jucător care a disputat NBA All Stars Game.

Simona Halep, campioană la Wimbledon în 2019, a ocupat locul al treilea cu 40 de puncte. Halep s-a clasat pe locul al treilea în 2018 şi pe doi în 2017.

Cei mai buni sportivi din Balcani în 2019 (BTA):

1. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 73 puncte

2. Giannis Antetokounmpo (Grecia/baschet) 45

3. Simona Halep (România/tenis) 40

4. Stefanos Tsitsipas (Grecia/tenis) 32

5. Amel Tuka (Bosnia/atletism) 30

6. Taybe Yusein (Bulgaria/lupte) 28

7. Tijana Boskovic (Serbia/volei) 25

8. Riza Kayaalp (Turcia/lupte) 22

9. Radoslava Mavrodieva (Bulgaria/atletism) 21

10. Majlinda Kelmendi (Kosovo/judo) 20

……………………………………………………….

38. Crina Pintea (România/handbal) 2

40. Loredana Toma (România/haltere) 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here