A fost desemnată societatea care va realiza lucrările de extindere la Liceul Teoretic din Odobești

0
484

Proiectul de investiții „Extindere Liceu Teoretic, amenajare incintă Bază Sportivă, alei și căi de acces“ va fi realizat de GM Construzioni SRL, care a câștigat licitația organizată pe SEAP. Valoarea de adjudecare a investiției este de puțin peste 5 milioane de lei. Proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene prin Programul Operational Regional POR 2014-2020, Axa prioritara 13. Prin intermediul acestui proiect se va construi o aripă nouă în suprafață de 533 mp care va avea 8 săli de clasă, sală de informatică și camera servere, sală de festivități (amfiteatru), spații de depozitare, secretariat, cancelarie, grupuri sanitare, cameră tehnică. De asemenea, va fi amenajat un teren de sport multifuncțional în suprafață de aproape 500 mp, un teren pentru festivități în aer liber, alei și căi de acces în suprafață de 2,5 mii mp. Totodată, vor fi amenajate spațiile verzi din apropiere în suprafață de 15 mii mp. Valoarea estimată a obiectivului de investiții este de 5,1 milioane de lei (proiectare+lucrari+dotari). „În cadrul proiectului va fi construită o aripă nouă la Liceul Teoretic din Odobești, care va avea opt laboratoare, dintre care unul de informatică, și o sală de festivități pentru elevii acestui liceu. Laboratorul de informatică va fi complet dotat cu aparatură și tehnologie de ultimă oră, constând în table interactive, laptopuri și tablete de ultimă generație, acestea fiind singura modalitate de comunicare, ceea ce înseamnă că nu va mai fi folosită hârtia și scrierea clasică. Este un proiect prin care va fi modernizat inclusiv terenul de sport, aleile de acces și spațiile verzi“, a declarat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș.

De reținut că în orașul Odobești se mai află în derulare și proiectul „Modernizare, reabilitare și dotare Liceu Tehnologic Odobești, jud. Vrancea“. Proiectul este finanțat din PNDL II și are o valoare de adjudecare de peste 4 milioane de lei cu TVA. Clădirea în care funcționează liceul a fost construită în anul 1901 și are 2 corpuri, respectiv corpul A în suprafață de 3067 mp și corpul B cu o suprafață de 870 mp. Acestea vor fi reabilitate și dotate în întregime. „Scopul acestui proiect de investiții este de îmbunătățire a calității infrastucturii de educație și a dotării liceului pentru asigurarea unui proces educațional de nivel european și a creșterii participării populației școlare la procesul educațional. Pentru atingerea acestui obiectiv, principalele măsuri de intervenție vor consta în repararea și remedierea degradărilor pe care cele 2 clădiri le prezintă și utilarea acestora cu echipamentele și dotările necesare“, a precizat primarul Daniel Nicolaș. În prezent, la acest liceu sunt înscriși 415 elevii, pe următoarele domenii de pregătire profesională: agricultură, protecția mediului, industria alimentară, economic și comerț.

Totodată, Primăria Odobești mai are în derulare proiectul de investiții „Construire și dotare centru pentru educație timpurie Lumea Copiilor”. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 150 copii, beneficiari ai spațiului multifuncțional prevăzut la parterul noii unități de învățământ, din care 64 copii utilizatori zilnici, respectiv, 24 copii modul creșă și 40 copii modul grădiniță. „Prin sprijinul ce va fi primit pentru realizarea investiției se va asigura creșterea accesului, calității și atractivității educației, contribuind la creșterea ratei de participare în învățământul antepreșcolar și preșcolar, se va constitui o bază solidă ce va duce la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii. Acest deziderat nu se poate realiza însă fără o infrastructură corespunzătoare ciclurilor educaționale. Infrastructura educațională este esențială pentru educație, dezvoltarea timpurie a copiilor, pentru construirea de abilități sociale și a capacității de integrare socială“, a afirmat Daniel Nicolaș. Proiectul este finanțat Programul Operațional Regional 2014–2020, Axa Prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de Investiții 10.1 : investițiile în educație și formare, inclusive în formarea profesională pentru dobândirea pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvolarea infrastructurilor de educație și formare. Proiectul “Construire și dotare centru pentru educație timpurie Lumea Copiilor” urmează să fie implementat într-o perioada de 33 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here