Piața Unirii din Focșani a devenit neîncăpătoare, noaptea trecută, pentru focșăneni, dar și pentru locuitori veniți din întreg județul, pentru toți cei care s-au adunat pentru a întâmpina împreună Anul Nou.
Cei prezenți au răspuns astfel invitației primarului municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, de a asista la un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” și de a ciocni un pahar de șampanie sub o ploaie de artificii, în noaptea dintre ani.
Reamintim că municipalitatea a pregătit pentru acest moment festiv, două mii de sticle de șampanie, care au fost împărțite celor prezenți în Piața Unirii.
Momentul cel mai așteptat a fost cel al focului de artificii, care a luminat la miezul nopții cerul întregului oraș.
Și de această dată, Cristi Valentin Misăilă s-a aflat în mijlocul oamenilor, le-a urat și a primit, la rândul său, urări de bine și speranță pentru un an mai bun.
Și redacția Monitorul de Vrancea urează cititorilor săi un an 2020 bogat în realizări, cu sănătate și prosperitate!
imagini: facebook, Cristi Valentin Misăilă