În urmă cu puțin timp, un apel la 112 a anunțat producerea unei coliziuni între trei autoturisme în Focșani, pe strada Mărășești, în apropiere de MedCenter. Din primele date, există o victimă, la prima vedere rănită ușor.
UPDATE! La data de 17.12.2019, ora 14.55, un bărbat din Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Mărășești, pe direcția Bld. Independentei către Odobești, ajuns în apropierea trecerii de pietoni din zona MedCenter, nu a păstrat o distanță suficientă față de un autoturism care circula in fața lui, intrând în coliziune cu acesta. După impact al doilea autoturism a fost proiectat pe contrasens unde a lovit alte două autovehicule. În urma evenimentului rezultat rănirea ușoară unei femei în vârstă de 32 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Conducătorii auto au fost testați și nu se aflau sub influența alcoolului. – Comunicat IPJ Vrancea