FOTO: A fost desemnată firma care va proiecta observatorul astronomic de la Odobești

0
816

Societatea Novart Engineering SRL/RO va executa serviciile de proiectare a obiectivului de investiții „Construire observator astronomic în orașul Odobești“. Societatea va elaborare proiect tehnic, caietele de sarcini, detalii de execuție, documentații pentru obținerea de acorduri și autorizație de construire și asisteță tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor, cu respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor comunitare.Valoarea serviciilor de proiectare este de 133600 lei. Proiectul „Construire observator astronomic în orașul Odobești“ este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene prin Programul Operațional Regional POR 2014-2020, Axa prioritară 13. Obiectivul va fi compus din clădire Observator Astronomic cu suprafață de 307 mp și va cuprinde toate funcțiunile necesare desfășurării activității educaționale și recreative la standarde ridicate. Prin proiect va fi modernizată proximitatea clădirii prin amenajarea de trotuare, alei carosabile, spații verzi, vor fi create 70 de locuri de parcare. Valoarea estimată este de 7,3 milioane de lei. În etapa a doua se vor scoate la licitație lucrările de construire și dotare Observator. Observatorul astronomic Odobești va fi construit într-o zonă fără poluare luminoasă, în Cartierul Nord. „Fără îndoială că astronomia este cea mai veche disciplină ştiinţifică, lucru demonstrat de altfel şi de istorici. Din totdeauna această veche ştiinţă a avut oameni care, din pasiune şi curiozitate, s-au îndreptat spre ea şi au adus foarte multe contribuţii atât în planul cercetării ştiinţifice, dar şi în planul popularizării acesteia în rândul publicului larg. Existenţa unui observator astronomic bine echipat in judetul Vrancea va duce la o dezvoltare mai puternică a astroturismului în zonă, şi poate avea la bază turiştii (astronomi amatori) din emisfera sudică ce nu au văzut niciodată cerul nordic, dar mai ales astronomi amatori din vestul Europei, unde cerul nu mai este propice observaţiilor astronomice datorită poluării luminoase. Un asemenea obiectiv poate deveni şi un punct de atracţie turistică, dezvoltându-se în primul rând turismul educaţional, prin vizitarea acestui observator astronomic de către elevii din şcolile şi liceele din judeţul Vrancea, dar si din judetele invecinate. Pentru utilizarea eficientă atât în plan muzeografic (educaţie muzeală, observaţii ştiinţifice, etc.) dar şi din punct de vedere turistic trebuie create 2 posturi de muzeograf. În paralel, existenţa unui observator astronomic va face posibilă în zonă şi educaţia prin astronomie, prin realizarea unor programe educaţionale de astronomie împreună cu Universitatea București și Planetariul/Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal din Galati; în cadrul acestor programe educaţionale, cei interesaţi vor învăţa într-un mod deosebit lucruri fundamentale din ştiinţele exacte şi tehnologia informaţiei, prin aplicaţiile practice ce se vor desfăşura în cadrul Observatorului Astronomic Odobeşti. În acelaşi timp, în cadrul Observatorului Astronomic Odobeşti se vor realiza şi observaţii astronomice de înaltă valoare ştiinţifică. Se intenţionează să se coopteze mai mulţi tineri şi profesori din oraşul Odobeşti pentru înființarea unui astro-club“, se arată în expunerea de motive privind oportunitatea construcţiei. „Prin acest proiect vom avea cel mai performant observator astronomic din România. Am luat deja legătură cu Universitatea București și cu mai multe universități din străinătate să semnăm parteneriate pentru folosirea acestui observator. Vrem să scoatem maximum de potențial din aparatură pe care o vom avea, care e de ultimă generație“, a declarat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here