ULTIMA ORĂ! Noul sediu al Primăriei Fitionești a fost inaugurat azi

0
1397

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a participat azi la inaugurarea noul sediu al Primăriei Fitionești. Panglica inaugurală a fost tăiată de Marian Oprișan și primarul Iordache Cazacu. La eveniment au participat angajați ai primăriei, dar și locuitori ai comunei.


Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a ținut să îi mulțumească președintelui Marian Oprișan pentru sprijinul oferit în implementarea și derularea proiectelor în infrastructura locală. „În numele celor trei mii de locuitori ai comunei Fitionești vreau să vă mulțumesc domnule președinte Marian Oprișan pentru sprijinul în realizarea acestui frumos obiectiv, noul sediu al Primăriei Fitionești. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că fără sprijinul și ajutorul dumneavostră nu reușeam să realizăm ce am realizată în comună. Și acest lucru trebuie să-l înțeleagă locuitorii comunei Fitionești. Da, Partidul Social Democrat, președintele Marian Oprișan, ne-a sprijinit în mod constant înclusiv prin alocarea unor sume de bani consistente cu care am plătit constructorul care a realizat noul sediu al primăriei, în contul sumei ce trebuia cofinanțată de noi“, a precizat primarul Iordache Cazacu.


Președintele Marian Oprișan a precizat că împreună cu echipa sa, în întreaga sa obținut finanțare pentru investiții realizate în județul Vrancea în valoare de 2,5 miliarde de euro. „Noi avem vocație de constructori și am arătat întotdeauna cât și ce am construit în județul Vrancea. Și azi am înmânat cheile unor locuințe la 104 familii din Focșani. Nici nu vreau să adun sumele acum. Poate 2,5 miliarde de euro în cariera mea, împreună cu echipa mea, bani aduși și investiți în județul Vrancea. Noi știm să construim, iar cei care azi au venit la putere și ne promit marea cu sarea știu să dărâme. Oamenii au posibilitatea să aleagă, sau au dreptul constituțional să se înșele. Doamne ajută și Sărbători fericite!“, le-a transmis președintele Marian Oprișan locuitorilor comunei Fitionești.


Lucrările la proiectul privind construirea unui sediu nou pentru primărie sunt realizate de societatea Mars Serv SRL, cea care a câștigat licitația organizată pe SEAP. Proiectul are o valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei. Noul sediu va fi format din parter şi etaj, va avea birouri pentru funcţionari, o sală de şedinţe, o sală pentru oficierea de căsătorii, un spaţiu pentru arhivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here