ULTIMA ORĂ! Copiii de la „Elena Doamna” au adus MAGIE în sediul poliției

0
1230

Iarna este anotimpul magic plin de imaginaţie, linişte şi frumuseţe. Anotimpul în care fiecare dintre noi aşteptăm cu bucurie sărbătorile, bradul împodobit şi cântecul colindătorilor. Sărbătorile acestui anotimp sunt cele mai spectaculoase şi prefigurează parcă dragostea pentru semeni.

De dragoste, bucurie, linişte, emoţii intense şi brad împodobit au avut parte şi poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, care au primit vizita copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” din Focşani. Micuţii nu au venit cu mânile goale, ci încărcaţi cu podobe confecţionate de ei cu trudă şi migală, podoabe cu care au împodobit cel mai frumos brad pe care oamenii legii l-au avut până acum.

Emoţia şi bucuria au fost trăite la intensitate maximă atât de musafiri, cât şi de gazde. Copiii i-au și colindat pe polițiști, iar la final au primit tradiționalii covrigi împletiti, fructe și bomboane, dar și urări din partea comisarului șef Remus Nica, inspectorul șef al IPJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here