Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Marie Fredriksson, solista trupei Roxette, a murit 

Marie Fredriksson, solista trupei Roxette, a murit pe 9 decembrie, la vârsta de 61 de ani, după o boală îndelungată, informează marţi publicaţia britanică Mirror, scrie AGERPRES.

Conform Mediafax, informaţia a fost făcută publică de cotidianul suedez Express, citând un comunicat al familiei acesteia: „Cu mare tristeţe anunţăm că una dintre cele
mai mari şi mai iubite artiste a plecat dintre noi. Marie Fredriksson a murit în dimineaţa zilei de 9 decembrie, ca urmare a unei boli cu care a fost diagnosticate de mult”.
Marie era căsătorită cu Mikael Bolyos şi avea cu acesta doi copii, pe Inez Josefin, în vârstă de 26 de ani, şi pe Oscar, de 23 de ani.

În 2016, după 30 de ani de carieră, Marie Fredriksson, solista duoului Roxette, fondat împreună cu Per Gessle, anunţa că se retrage din industria muzicală.
Aceasta a declarat la momentul respectiv că „zilele sale de turneu s-au terminat”, din cauza stării sale de sănătate precare.
Fredriksson a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier în 2002, iar, de-a lungul timpului, a fost supusă unor intervenţii chirurgicale şi mai multor sesiuni de chimioterapie. În 2005, artista declara că este sănătoasă şi nu se mai află sub tratament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?