Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Handbal, Cupa României – Calificare făcută cadou turdenilor!

* CSM Focșani – Potaissa Turda 30-31 (9-14, 27-27) după lovituri de departajare

Formații

CSM Focșani 2007: Marocico, Cloșcă Pătru 1, Popovici, Cozorici, Miroiu 8, Țuțu 5, Hrimiuc – 2, Rață– 2, Nuțu, Marijanac 4, Eros 6, Gramatic, Sladic 2, Mănescu.

Potaissa Turda: Cîntec – 4, Ghivil – 1, Pințoiu, Pop, Thalmaier – 1, Terzic – 4, Talas – 1, Szopka, Ghiță 5, Iancu 1, Szoke 6, Irimuș, Pavel 6, Savic, Șandru 1, Rohozneanu 1.

CSM Focșani 2007 a fost eliminată din Cupa României de Potaissa Turda, după prelungiri, în meciul de duminică 8 decembrie, din Sala Polivalentă. A fost o partidă extrem de disputată, cu o agresivitate dusă la limită, în special din partea oaspeților care veneau la Focșani după acel 32-21 din campionat, de la Turda. La pauză oaspeții conduceau cu 14-9, dar în repriza a doua focșănenii au jucat excepțional și au egalat la 21, în minutul 52 și 44 de secunde, după care au avut un gol avans până în minutul 59 și 30 secunde când a fost din nou egalitate. În ultimele 30 de secunde gazdele, cu jucător eliminat, au avut atacul, pe care l-au dus 20 de secunde, moment în care, expirând timpul de pedeapsă, a intrat în teren și al șaptelea jucător, dar observatorul l-a întors la margine. Până s-a lămurit ce vrea, au trecut 7 secunde, la primul contact după aceea, turdenii au făcut fault, timpul de joc s-a scurs și CSM 2007 a mai avut doar de bătut o lovitură liberă cu toată echipa adversă la blocaj. Nu a ieșit nimic și, la loviturile de la 7 metri, Potaissa a înscris un gol mai mult și s-a calificat mai departe. Dincolo de arbitrajul care a defavorizat în mod grosolan gazdele și i-a ajutat pe turdeni să egaleze prin gol înscris în condiții neregulamentare, arbitrii și observatorul au comis – în opinia autorului – o încălcare gravă de regulament favorizând, din nou, Potaissa!

Ce spune Regulamentul?

Regulamentul de desfășurare a Cupei României este foarte laconic în ce privește procedura loviturilor de departajare. La Articolul 3, sferturi de finală se spune că ”în caz de egalitate după 60 minute, se vor executa aruncări de la 7 metri”. Doar atât. O posibilă clarificare aduc precizările de la capitolul Final Four, dar acolo se vorbește de prelungiri apoi de lovituri de la 7 metri. Dacă luăm de bune precizările de aici, dar forțând în mod grosier Regulamentul de desfășurare a Cupei României, atunci ar fi trebuit să fie executate serii de cinci lovituri de la 7 metri, și abia după terminarea unei serii, a două serii și așa mai departe să fie stabilită învingătoare. Las prevederile din Regulament să vorbească, pentru a nu cădea în eroarea arbitrilor și a observatorului de la joc de a interpreta regulamentul după cum le-a picat lor bine. Lor sau oaspeților!

Vasăzică: ”În cazul menținerii egalității se vor executa aruncări de la 7 metri. … Fiecare echipă nominalizează 5 jucători. Acești jucători execută cate o aruncare fiecare, alternativ cu jucătorii echipei adverse. Echipele nu sunt obligate să anunțe ordinea în care jucătorii desemnați execută aruncările. Portarii pot fi nominalizați printre executanți. Jucătorii pot participa la aruncările de la 7 metri, atât ca executanți, cât și ca portari. Arbitrii decid poarta la care se vor executa aruncările. Arbitrii fac tragerea la sorți și echipa câștigătoare alege fie să arunce prima, fie ultima. Ordinea se inversează la seria a doua, în cazul în care aruncările trebuie sa continue dacă rezultatul este tot nedecis după prima serie de cinci aruncări. Pentru a doua serie de aruncări, fiecare echipă va nominaliza din nou 5 jucători. Toți sau doar câțiva dintre ei pot fi aceiași cu cei din prima serie. Aceasta metodă de nominalizare a 5 jucători va continua atâta timp cat este necesar. Aruncările se vor executa tot alternativ. Câștigătoare va fi declarată echipa care realizează o diferență de un gol, după același număr de aruncări cu echipa adversă. … Golurile înscrise în prelungiri ca şi cele din seriile de aruncări de la 7 metri, se înscriu normal în Raportul de Joc, în dreptul realizatorului”.

Repet, aceste prevederi se referă la Final Four, care în sala Polivalentă din Focșani a avut loc în martie 2019, nu în 8 decembrie 2019! Arbitrii, susținuți de observator, au oprit meciul după prima serie de cinci lovituri, și încă două următoare, până când oaspeții au avut un gol avans. Or prevederea referitoare la final four, la care am făcut referire forțată, vorbește despre câte cinci jucători care execută lovituri nu câte doi! În această situație, meciul de cupă de la Focșani de duminică seara, nu s-a încheiat! Nu-mi fac iluzii că FRH va interveni pentru a pune lucrurile în ordine, pentru că nu pare interesată de așa ceva. Dacă ar fi fost, nu ar fi delegat la meciul din Cupa României dintre CSM Focșani 2007 și Potaissa Turda pe arbitrii Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu și pe observatorul Marian Mărgărit care s-au dovedit amatori în îndeplinirea unor sarcini de profesioniști!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?