Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO: Festivalul „Stele de gheață“ și-a desemnat câștigătorii

Bratosin Events, în colaborare IQ Events a organizat, pe 7 decembrie, Festivalul național de muzică pentru copii și tineret „Stele de gheață“, ce s-a desfășurat la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia“ Focșani. A fost un eveniment cultural inedit, ce a reunit muzica uşoară și tradiţională, cu specific de iarnă, interpretate de copii cu vârstele cuprinse între 5 și 18 ani. Concurenţii au oferit publicului ocazia să se bucure de întâlnirea diverselor stiluri precum muzică ușoară (pop, jazz, etno, musical, etc.) şi muzică tradițională cu tematică de iarnă sau tradiţională – colind. Concursul s-a adresat copiilor și tinerilor din palatele și cluburile copiilor, grădinițe, școli, licee, asociații culturale și școli private din ţară. Participanții au primit cadouri și premii, iar marele trofeu a fost câștigat de Daniel Vitan Augustin în vârstă de 18 ani din Onești, care se va bucura de un sejur de Crăciun la o pensiune din Râșnov. „S-a încheiat un festival frumos, cu încărcătură pozitivă, un eveniment cultural inedit, specific sărbătorilor de iarnă, care a reunit muzica uşoară cu cea tradiţională. S-au acordat premii I, II, III și trofee de categorie pentru fiecare secțiune. Mulțumesc colaboratorilor, oameni minunați, care, de fiecare dată au răspuns pozitiv solicitărilor mele, copiilor, părinților și nu în ultimul rând juriului. Mulțumesc din toată inima, doamnei director Marilena Şerbănuţ“ a transmis Diana Bratosin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?