Consiliul Județean Vrancea a încununat finalul Anului Cărții cu un brad tematic deosebit, construit chiar din cărți. Administrația județeană organizează și un eveniment aparte dedicat elevilor de gimnaziu din județ (clasele V-VIII), pe parcursul a trei zile, de la care elevii vor pleca cu o cutie cu cărți. Această acțiune nu este însă pe placul liberalilor, care vor să împiedice accesul elevilor la cărți. Consiliul Județean Vrancea a remis presei un comunicat în care este citat marele intelectual și om politic Nicolae Iorga care spunea: „cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui mai bun învăţător. Ba chiar care-ţi este cât ţi-au fost părinţii şi cei mai buni“. „Anul cărții în România – așa cum a fost declarat anul 2019 la nivel național – se apropie de final, iar noi – fie că suntem profesori, părinți sau reprezentanți ai administrației publice – înțelegem importanța promovării lecturii în rândul copiilor şi al tinerilor în mâinile cărora va sta România viitorului. Din acest motiv, Consiliul Județean Vrancea a început încă din primăvara acestui an, un amplu demers de promovare a lecturii în rândul elevilor din județul nostru, printr-o serie de proiecte care au avut, în prim plan, cartea, lectura, creativitatea, respectiv: «Liniște la Balada se citește!» și «Legendele uitate ale Vrancei!»“, se arată în comunicat.
„Dezavuăm atitudinea ISJ Vrancea”
În același document, liberalii vrânceni și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) sunt acuzați că au boicotat o acțiune aprobată și promovată de Consiliul Județean Vrancea, care vizează cartea și lectura. Mai mult, conducerea ISJ Vrancea a refuzat semnarea protocolului de colaborare în acest proiect. „Şi ne-am convins, din nou, că în Vrancea avem copii minunaţi, pentru care nimic nu este prea mult pentru a-i stimula şi sprijini acum, pentru propriul lor viitor. De aceea, pentru că se apropie sărbătorile şi toţi copiii aşteaptă daruri de Crăciun, vom organiza un eveniment aparte dedicat elevilor de gimnaziu din județ (clasele V-VIII), pe parcursul a trei zile, în perioada 11 – 13 decembrie 2019, la care am adresat invitația de a ne fi partener și Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. Acesta nu a susținut proiectul demarat de către Consiliul Județean Vrancea, ba, mai mult, a refuzat semnarea protocolului de colaborare!
Urmărim cu stupoare în ultimele zile încercarea PNL/ISJ de a boicota o acțiune aprobată și promovată de Consiliul Județean Vrancea, care vizează cartea și lectura! Încă de la începutul anului 2019 – an care a fost declarat Anul Cărții în România la nivel național – consilierii județeni au aprobat lista de acțiuni a județului Vrancea, unde sunt prevăzute și sume care să susțină proiecte destinate tinerilor. Din păcate, iată că liberali numiți în funcții de conducere la ISJ Vrancea lucrează împotriva propriilor elevi și, fără a se gândi la beneficiile pe care aceștia le pot obține, se străduiesc să boicoteze o acțiune prin care dorim să oferim tinerilor un eveniment cultural dedicat cărții, în Anul Cărții. Dezavuăm atitudinea ISJ Vrancea care până acum, în cadul tuturor acțiunilor aprobate de către consilierii județeni și realizate în contextul Anului Cărții, a fost deschis la parteneriatele propuse de Consiliul Județean Vrancea pentru proiecte și acțiuni destinate elevilor și educației“, se mai arată în comunicat.
Directorii de școli, amenințați cu demiterea dacă participă la acțiune
Administrația județeană mai arată că Inspectoratul Școlar Județean Vrancea „a amenințat directorii școlilor că vor fi demiși dacă vor participa la acest eveniment, și, de asemenea, a spus că prin intermediul acestei acțiuni vor fi împărțite materiale electorale, ceea ce este total neadevărat.”. Conform comunicatului de presă al Consiliului Județean, „Inspectoratul Școlar Județean Vrancea susține că părinții sunt reticenți față de acest eveniment și nu ar reprezenta o activitate de interes pentru copii”. „Programul evenimentului ”Magia Crăciunului” a fost conceput într-un mod flexibil, pe parcursul a trei zile, tocmai pentru ca elevii să nu aibă întreruperi în orarul școlar zilnic. De aceea, Consiliul Județean Vrancea nu găsește un impediment în a implementa organizarea acestui eveniment! Elevii trebuie să aibă acces la cărți, la lectură, la momente magice gândite special pentru ei în pragul sărbătorilor de iarnă! Rușine profesorilor aflați în funcții publice care împiedică accesul la lectură tinerilor, mai ales acum când societatea românească este amenințată de fenomenul periculos al analfabetismului funcțional!“, se arată în finalul comunicatului remis presei de Consiliul Județean Vrancea.
O cutie cu cărți pentru fiecare elev
În cadrul evenimentului organizat la Sala Polivalentă, actrița Monica Davidescu îi va purta pe copii în lumea magică a cărților, le va vorbi despre rolul de neînlocuit pe care îl are lectura în formarea unui om, în definirea propriei identităţi şi în asumarea libertăţii individuale. „La finalul evenimentului, ca să încununăm cu succes proiectele din acest an ale Consiliului Județean Vrancea dedicate educației, fiecare elev va pleca acasă cu o cutie de cărți specifice vârstei lor, dar și cu zâmbetul pe buze după ce vor asista la spectacolul de magie al renumitului Magician Robert Tudor. Evenimentul, care își propune să aducă în prim-plan importanța cărților în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, este inițiat și promovat de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan”, mai precizează administrația județeană.