”Autovip Kids Cup” pentru copii și meci demonstrativ Uefantasticii Stelei – Echipa Focșaniului, eveniment caritabil în beneficiul copilului Teodor-Cristian Pîrvu
La mijlocul lunii decembrie, în ziele de 14 și 15, Sala Polivalentă Focșani va fi ocupată cu fotbal într-un eveniment organizat de Covaci Junior Focșani, Autovip, Primăria Focșani – care asigură finanțare prin CSM Focșani 2007 – Programul Sportul pentru toți. Vor fi în cele două zile întrecerile ”Autovip Kids Cup” pentru copii născuți în anii 2011-2012, cu participarea echipelor Junior, Galactic, Inizio, Sporting din Focșani ca și a invitatelor Dinamo București, FC Botoșani, Politehnica Iași, Kinder Brăila, Atletic Junior Bacău, Școala de fotbal Tracia Chișinău și Championka Moldova. La finalul primei zile va fi un supereveniment fotbalistic la care vor contribui, într-un meci demonstrativ Uefantasticii Stelei București și veterani ai fotbalului vrîncean. Vor arăta frumusețea fotbalului practicat în sală, așa cum anunță organizatorii, Nicolae Dică, Petre Marin, Stelian Stanciu, Vali Badea, Gigel Coman, Bănel Nicoliță, Sorin Ghionea, dar și Marian Covaci, Ionuț Botezatu, Adrian Vrabie, Adrian Toma, Octavian Bucătaru, Florin Stanciu, Rodinel Stan, Manuel Ivanciu, Ionuț Constantinescu. ”Va fi un eveniment caritabil în beneficiul copilului Teodor Cristian Pîrvu, greu încercat de o boală foarte gravă. Invit la evenimentul nostru pe toți cei care doresc să se bucure de fotbal de foarte bună calitate oferit de talentații copii ce vor intra pe terenul de joc, dar și de jucători cu nume importante în legendă ai fotbalului românesc și celui vrâncean. Cele mai merituoase echipe și cei mai buni jucători vor primi mingi, cupe, medalii, diplome, echipament de joc acordate de Primăria Municipiului Focșani prin CSM 2007. Pe această cale mulțumesc pentru susținere domnului primar Cristi Valentin Misăilă și domnului director Viorel Ciubotaru”, mi-a declarat Marian Covaci, președintele CS Covaci Juniori Focșani.