Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

DGASPC Vrancea va construi 5 locuințe protejate pentru 48 de persoane adulte cu dizabilități, la Odobești și Panciu

Consiliul Județean Vrancea va actualiza valoarea proiectelor „Infrastructura socială comunitară pentru persoane adulte cu dizabilități” în orașele Odobești și Panciu, prin majorarea contribuției proprii a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea (DGASPC). Având în vedere complexitatea și volumul foarte mare de activități în cadrul proiectelor mai sus menționate și în urma consilierii cu Agenția pentru Dezvoltare Regională, s-a considerat necesară angajarea de consultanță de specialitate. „Menționăm că serviciile de consultanță vor asigura resurse umane suplimentare pentru Beneficiar, cu calificări interdisciplinare necesare proiectului și cu expertiză în domenii specifice proiectelor (proiectare și construcție), cât și oportunitatea de a primi sfaturi imparțiale și obiective pentru a obține rezultatele asumate prin contractul de finanțare. De asemenea, firma de consultanță va acorda, pe lângă asigurarea suportului pentru implementarea în bune condiții a proiectului, și transferul de cunoștințe în domeniul managementului de proiect, prin contribuția directă a consultanților“, se arată în referatele care însoțesc cele două proiecte de hotărâre. Astfel, va fi suplimentată suma necesară serviciilor de consultanță, prin majorarea contribuției proprii a DGASPC Vrancea cu suma de 260.957,91 lei, pentru proiectul „Infrastructura socială comunitară pentru persoane adulte cu dizabilități“ în orașul Odobești, și cu suma de 174.265,89 lei pentru proiectul „Infrastructura socială comunitară pentru persoane adulte cu dizabilități“ în orașul Panciu. Valoarea totală a celor două proiecte este de peste 6,8 milioane de lei. Practic, la Odobești vor fi înființate 3 locuințe protejate pentru persoane adulte cu dizabilități pentru 30 persoane adulte cu dizabilități din CITO Odobești. Proiectul va fi realizat în termen de 37 de luni de la semnarea contractului de finanțare. La Panciu vor fi înființate 2 locuințe pentru pentru 18 persoane adulte cu dizabilități din CITO Odobești. Proiectul va fi realizat în termen de 37 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Locuințele protejate vor asigura servicii de cazare în sistem protejat, îngrijire personală, asistență și suport beneficiarilor iar în cadrul centrului de zi vor fi organizate activități diverse în scopul prevenirii instituționalizării și susținerii integrării/reintegrării în comunitate a persoanelor cu dizabilități prin dobândirea de noi abilități, creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?