Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Deputatul Nicușor Halici: Liderii USR și PNL din Senat și-au manifestat acordul pentru adoptarea legii privind aplicarea recursului compensatoriu, în 2017

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, deputatul PSD de Vrancea Nicușor Halici, a declarat, miercuri, la dezbaterea în plen a legii de abrogare a recursului compensatoriu, că partidul pe care îl reprezintă va vota în favoarea acestei legi.
În acest context, deputatul Halici a subliniat într-o intervenție televizată că nu trebuie uitat faptul că „liderii grupurilor USR și PNL din Senat și-au manifestat acordul pentru adoptarea legii privind aplicarea recursului compensatoriu, în 2017”. ,,De asemenea, președintele Iohannis nu și-a exercitat atributul de a trimite spre reexaminare legea și a promulgat-o, actul normativ fiind o inițiativă care a aparținut Guvernului Cioloș, concepută în ideea evitării sancțiunilor din partea CEDO la adresa României, în urma condamnării țării noastre din cauza condițiilor din penitenciare și a aglomerării acestora. Dar, în ciuda participării colective, așa cum am arătat, la dezbaterea și aprobarea acestei legi, acum doi ani, PSD a fost singurul partid care a decontat faptul că, în practică, textul acesteia s-a dovedit imperfect. De aceea, noua conducere a Partidului Social Democrat a luat decizia de a vota abrogarea acestei legi”, a afirmat deputatul Nicușor Halici.
Deputatul PSD de Vrancea a ținut să precizeze că toate eliberările înainte de termen au fost făcute în baza deciziilor instanțelor de judecată. El a mai adăugat că eliberarea anticipată se face pe baza unui raport al unei comisii din penitenciar și prin hotărârea unui judecător, care are instrumentele de a decide dacă o persoană poate fi eliberată condiționat. Deputatul vrâncean a mai precizat că, după abrogarea recursului compensatoriu, PSD va aștepta de la Guvernul PNL „cu mare nerăbdare” soluțiile pe care le va propune pentru a evita sancțiunile din partea CEDO la adresa României din cauza condițiilor din penitenciare.

Deputatul PSD Nicuşor Halici a arătat că proiectul iniţial pe tema introducerii acestei măsuri a aparţinut fostului ministru al Justiţiei Raluca Prună din Guvernul Cioloş. „Decizia de a avea această lege aparţine unui ministru tehnocrat din Cabinetul Cioloş, în baza unei decizii pilot CEDO. (…) Legea a fost preluată de PSD care a transpus-o. Acea decizie CEDO spunea că trebuie să luăm măsuri pentru diminuarea supraaglomerării din penitenciare şi modernizarea condiţiilor de detenţie. Singurul care a venit cu soluţie că altfel se transforma totul într-o amendă uriaşă a fost PSD. (…) După abrogare, ce nu se spune este că oricum legea va fi aplicată în continuare, conform unei norme tranzitorii la care PSD s-a abţinut la vot”, a explicat Halici.

El a mai spus că instanţele decid eliberarea condiţionată, iar dintre cei 20.000 de deţinuţi eliberaţi, doar o mică parte – sub 600 – dintre cei care au beneficiat de recursul compensatoriu au recidivat. „Aşteptăm cu nerăbdare soluţiile pe care le va propune Guvernul pentru rezolvarea problemei”, a adăugat Halici.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu. S-au înregistrat 272 voturi ”pentru” şi 5 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?