Carnea de porc va fi mai scumpă cu 15-20% de Sărbători, ca urmare a deficitului din UE și a deprecierii leului (patronat)

0
266

Carnea de porc este cu 15-20% mai scumpă anul acesta de Sărbători, ca urmare a faptului că pe piaţa europeană există un deficit major de carne, iar moneda naţională s-a depreciat în ultima perioadă, a declarat, vineri, Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, prezentă la o conferinţă de profil. „Ne confruntăm cu o criză a cărnii de porc. Pesta porcină a devastat China şi Asia, astfel că UE exportă masiv în această regiune. Acest lucru a făcut ca, de la începutul anului, preţul cărnii de porc în Europa să crească cu 30%”, a precizat Tănase. La aceasta se adaugă şi deprecierea leului din ultima perioadă, a continuat ea. „E foarte greu să spui că aduci carne dintr-un stat membru, pentru că, practic, nu mai are nimeni. Membrii asociaţiei noastre au făcut comenzi cu şase luni în urmă pentru a avea carne acum. În ceea ce priveşte preţul, în magazinele din România deja se simte o scumpire de 15-20%”, a susţinut Tănase. Reprezentanta Asociaţiei Române a Cărnii a recomandat consumatorilor să cumpere carne doar din unităţile autorizate, precum hipermarketuri, măcelării şi magazine verificate de ANPC şi de direcţiile sanitar-veterinare, pentru a fi siguri de calitatea acesteia. Importurile de carne de porc au crescut atât cantitativ cât şi valoric în primele opt luni din acest an, faţă de perioada similară a anului trecut, ocupând în continuare prima poziţie în topul produselor agroalimentare importate, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmise la solicitarea AGERPRES. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019 au fost importate 179.079 tone de carne de porc, pentru care s-au cheltuit 362,39 milioane de euro, în timp ce anul trecut s-au adus de pe piaţa UE şi din ţări terţe 169.795 tone, în valoare de 312,46 milioane de euro. România a înregistrat în primele opt luni ale acestui an un deficit de 1,14 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când acesta s-a cifrat la 923,44 milioane de euro. În perioada menţionată, exporturile s-au majorat cu aproape 6%, însumând 4,28 miliarde de euro, însă importurile au crescut cu 9,3%, până la 5,43 de miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here