Un robot de bucătărie este poate cel mai de ajutor electrocasnic atunci când gătiți

0
25

Primul robot de bucătărie a apărut pe piață în anul 1945, iar de atunci a primit din ce în ce mai multe funcții de operare. În momentul de față este aparatul electrocasnic care îți scurtează foarte mult timpul necesar pentru a realiza o rețetă culinară sau chiar și un suc de fructe.

Având diferite accesorii, un robot de bucătărie îți ia locul și te ajută, făcând multe operațiuni în locul tău. Din această cauză este un aparat aproape indispensabil în bucătăria modernă, mai ales în cazul familiilor numeroase. În sine, elimină existența aparatelor dedicate cum sunt: râșnița, mașina de tocat, mărunțit, feliat, frământat, blenderul sau storcătorul, ducând la o economie de spațiu ce ar fi fost, altfel, ocupat de aceste aparate.

Dacă îți dorești un robot de bucătărie, iată ce trebuie să ai în vedere. Sfatul este să alegi un model cu cât mai multe funcții, chiar dacă, iniţial, ți se pare că nu ai avea nevoie. Dacă doreşti unul simplu, atunci e bine să fi atent la ce îl vei folosi cu predilecție. De exemplu un robot care are și râșniță te va ajuta să ai în fiecare dimineață o cafea proaspătă.

Tocatul și mărunțitul alimentelor este cea mai comună funcție a unui robot de bucătărie. Dacă îl foloseşti doar pentru fructe și legume poți alege un robot de până la 700w, dar dacă îl vei folosi și pentru tocatul cărnii, de exemplu, alege unul de putere mai mare, care are și cuțite pregătite pentru acest scop. Felierea legumelor sau a fructelor se face prin intermediul unor discuri dedicate, interschimbabile, care asigură diferite dimensiuni produselor rezultate. Aceleași discuri asigură și funcții de răzuire a fructelor, legumelor, brânzeturilor, etc.

De asemenea, un robot de bucătărie poate asigura baterea compoziției pentru diferite prăjituri, frișcă, iar în cazul celor de top, cu putere de peste 100%, poate frământa și aluatul de pâine sau de cozonac. Printre accesoriile robotului se poate afla un blender sau un storcător de fructe sau amândouă la un loc. Un element la care trebuie să fii atent este capacitatea bolului pe care îl are în dotare robotul, care e preferabil să fie încăpător, dar nu e obligatoriu să fie foarte mare, pentru că poți repeta operațiunea foarte rapid.

Mai sunt câteva aspecte de luat în seamă: așa cum am spus e importantă puterea dezvoltată de robot. E necesar să fii atent la cantitatea de alimente pe care o procesezi, pentru că, dacă puterea nu e suficientă, riști să suprasoliciți robotul și să-l strici. De asemeni, o altă caracteristică importantă este numărul treptelor de viteză. Cele mai mici au în majoritate câte trei trepte iar cele de top pot ajunge și la 8 trepte de viteză. Există şi varianta unui robot de bucătărie care își poate adapta automat viteza de lucru, în funcție de duritatea și cantitatea produselor procesate. Mai poți avea în vedere, atunci când faci o achiziţie, nivelul de zgomot emis, sistemele de protecție și siguranță în exploatare şi termenul de garanție al aparatului. Garanția mai mare arată că ai în față un produs de calitate.

O alegere bună, prin opţiunile oferite, este Robotul de bucătărie Philips Viva Collection HR7762/00 , cu o putere de 750 W, bol de 1.5 l şi blender de 1 l, cu 2 viteze + Pulse. Multiple funcții: blender,mixare, feliere, frământare, măcinare, râșnire, tocare prin intermediul accesoriilor incluse. Prin sistemul Power Chop, dat de forma specială a cuțitelor și a vasului dedicat, vei toca mult mai repede și mult mai ușor produsele tale.

Pentru cei cu un buget mai mare, o variantă ar fi un robot de bucătărie Tefal Double Force DO824H38, putere de 1000W, motor cu 2 prize de putere, 2 trepte, functie Pulse, 10 accesorii, 31 de functii, bol de 3L, blender şi storcător de fructe. Elegant şi robust este un robot multifuncţional care oferă funcţii de radere, feliere, tocare, frământare şi multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here