Orașul Panciu găzduiește competiția sportivă Cupa 1 Decembrie Grupa 2008 – Under 12 la fotbal copii

0
95

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, orașul Panciu va fi gazda competiției sportive Cupa 1 Decembrie Grupa 2008 – Under 12 la fotbal copii. Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Panciu și Clubul Sportiv Covaci Junior Focșani.

Echipele participante sunt: Inizio Focșani, Covaci Junior Focșani, Covaci Junior Panciu, Foresta Vidra, Național Golești și Fan Club Steaua Mărășești. Meciurile vor începe la ora 9.00 și se vor juca în Sala de Sport a Orașului Panciu (din spatele Stației de Pompieri).

„Cupa 1 Decembrie continuă frumoasa colaborare existentă dintre Primăria Orașului Panciu și Clubul de Fotbal Covaci Junior Focșani. Sper ca și această competiție să devină o tradiție și să se organizeze în fiecare an, în preajma Zilei Naționale a României, reunind la start cât mai multe echipe. Mulțumesc pentru implicare domnului Marian Covaci, președintele Clubului de Fotbal Covaci Junior Focșani, precum și părinților, care sunt alături de noi și ne susțin în organizarea competiției! Vă invităm sâmbătă în Sala de Sport a Orașului Panciu pentru a le face galerie micilor fotbaliști! Urez succes tuturor participanților!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Primăria Orașului Panciu va acorda cupe tuturor echipelor participante, iar copiior, diplome și medalii. De asemenea, fiecare jucător din componența primelor trei echipe din clasamentul final va primi și câte un trening.

Comunicat de presă, Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here