Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Baschet – Echipa de seniori a Focșaniului, o frumoasă certitudine!

Focșaniul este și la ora baschetului, nu doar la cea a handbalului. Chiar dacă prima disciplină sportivă este de al doilea nivel valoric în România. Nu-i o comparație, ci o necesară punere în acord a percepției publice cu realitatea din terenurile de joc și din clasamente. Baschetbaliștii juniori sunt aproape de a intra în primele 12 din țară după ce au parcurs o fază și jumătate din campionat. Iar seniorii se află în grafic, plasându-se, în acest moment, pe o poziție care să le permită să intre, la rândul lor, între primele 12 grupări baschetbalistice ale României. Au reușit rezultate bune în campionat după evoluții la nivelul așteptat, marcând o creștere a calității jocului de la meci la meci.

Însă nici un joc de până acum nu a fost la nivelul celui făcut miercuri seara în Cupa României, în compania redutabilei echipe a Piteștiului. În Polivalentă, BCMU FC Argeș, formație din primul nivel valoric al baschetului din țară, a venit să câștige! A și jucat până în ultimele secunde pentru victorie. Experimentații piteșteni au făcut în ultimele 12 secunde un joc al nervilor cu gazdele pentru a recupera două puncte cu care erau în pasiv. Iar focșănenii, conduși excelent de pe margine de profesorul Petruț Mihai au răspuns fără greșeală și s-au impus la patru puncte diferență. Finalul a fost interesant din perspectiva descrisă mai devreme, însă povestea întâlnirii este despre un joc, adesea, magistral, al echipei gazdă. Jucătorii Focșaniului au arătat că au un potențial tehnic, tactic, de fantezie la construcție și de voință cu mult peste cel relevat până acum. În fața unor baschetbaliști, indiscutabil valoroși, au fost de același nivel, sau chiar peste, în multe momente. Evoluția lor de miercuri seara creează așteptări. Nu-i în fiecare zi sărbătoare și este posibil să aibă și evoluții mai puțin reușite. Suporterii lor vor ști, însă că au motive suplimentare să vină să-i vadă jucând – dincolo de victoriile cu care i-au obișnuit. Bonusul pentru ei va fi spectacolul sportiv și faptul că la un an și ceva de la înființare echipa de baschet seniori a Focșaniului este o frumoasă certitudine!

P.S. La jocul din Cupa României de miercuri seara, ca și handbaliștii cu câteva zile mai devreme, baschetbaliștii au organizat o strângere de fonduri pentru Teodor-Cristian, copilașul grav bolnav care trece printr-o cruntă încercare. Cea mai consistentă donație – 600 de lei – a fost făcută de la Clinica Expert Medical, care a asigurat serviciile medicale la meciul dintre CSM Focșani 2007 și BCMU FC Argeș Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?