GALERIE FOTO: Handbal juniori 1 – Una caldă, alta rece!

0
113

CSS Focșani – LPS Vaslui 24-28 (12-13)

Echipa CSS Focșani: Nichițelea, Iorga – 2, Șeitan, Marius Duțulescu – 1, Bîrlă, Postelnicu, Gheorghiță – 4, Eduard Duțulescu – 2, Ionel – 1, Buzămurgă, Istrate – 8, Bardan, Mijalkovic , Pușcașu – 2, Boghian – 2, Burcezan – 2.

Handbaliștii juniori 1 ai CSS Focșani alternează evoluțiile foarte bune cu altele, în care parcă vor să arate că pot să joace și prost. După ce sâmbătă au câștigat la mare diferență de scor la LPS Suceava, patru zile mai târziu, miercuri, 27 noiembrie, au cedat la patru goluri meciul de pe teren propriu cu LPS Vaslui. Vasluienii sunt una dintre formațiile bune ale primei serii a Campionatului Național, s-au și impus în tur cu 32-24, dar debutul partidei de ieri din Polivalentă le-a aparținut gazdelor care au condus cu 4-2, 9-5, 11-6, moment din care nu au mai jucat, practic, nimic până la pauza în care oaspeții au intrat în avantaj, cu 13-12! Jucătorii de la LPS Vaslui au intrat în pauză cu un tonus bun și au revenit la fel de la cabine. Ca urmare, au continuat să-și domine partenerii de întrecere în fața cărora au fost cu 2, 3 sau cinci goluri în față, 20-25, după care a urmat o ușoară revenire a elevilor antrenorului emerit Lucian Tucan care s-au apropiat la 23-25. Însă mai mult nu au putut obține pentru că în ultimele trei minute s-au apărat cu mare lejeritate și au ratat de câteva ori, meciul încheindu-se cu 24-28!

Sâmbătă, 30 noiembrie, CSS Focșani va juca la Iași cu LPS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here