Ediția: Marți 11 februarie 2025 Nr. 6812
Ediția: Marți 11 februarie 2025 Nr. 6812

Marinela Debu (APAH): 17.800 de pacienţi vor beneficia pe următorul contract de tratament fără interferon

Un număr de 17.800 de pacienţi vor beneficia pe următorul contract cost-volum-rezultat, care se va încheia între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi producătorii de medicamente, de tratament fără interferon, a declarat vineri pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, Marinela Debu. Potrivit acesteia, de tratament vor beneficia şi copiii cu hepatită C, care au vârsta mai mare de 12 ani. „Tocmai astăzi reprezentanţii CNAS ne-au şi informat… Sunt ultimele zile de negocieri. Se speră că astăzi se vor termina negocierile şi în luna decembrie să se semneze şi următorul contract. (…) Din păcate, acum suntem în a treia lună în care avem o pauză între cele două contracte, pauză pe care ne-o doream evitată dacă era posibil. Vestea bună este că vom avea şansa ca pe noul contract să avem şi copiii de la 12 ani care să intre pe noile terapii antivirale, să nu mai trebuiască să apeleze la tratamentul cu interferon, ci vor avea acces la noile terapii cu interferon free. Pe următorul contract cifra este de 17.800 de pacienţi care vor beneficia de tratament”, a spus Debu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?