ULTIMA ORĂ! Cele mai noi date privind prezența la vot în Vrancea la ora 19:00

0
2384

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central în cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, la ora 19:00 votaseră în județul Vrancea 142 200 persoane, adică 45,66% din totalul votanților înscriși pe listele permanente.
O prezență ceva mai mare față de cea din primul tur, când la aceeași oră se înregistrase în județul nostru o prezență la vot de 44,39%.

În mediul urban au votat până la ora 19:00 în județul nostru aproximativ 54 600 persoane, iar în mediul rural 87 660 persoane. Cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare în Vrancea, persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au fost în continuare cei mai numeroși, iar tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani se situează pe ultimul loc, în ceea ce privește prezența la vot.

Până la ora 19:00, prezență la vot de peste 70% s-a înregistrat în județul Vrancea în secții de votare din localitățile Salcia Veche, Satu Nou, Dumitreștii de Sus, Tinoasa, Poienița, Lepșa, Tănăsoaia.

La secția de votare aflată la Școala Trestieni s-a înregistrat o prezență la vot de 115,38%.
Cea mai slabă prezență la vot, de sub 30%, s-a înregistrat la secțiile de votare din Homocea.

La nivel național, prezența la vot pentru ora 19:00 este de 8.598 000 persoane, adică 47% din totalul românilor înscriși pe listele permanente.

Secţiile de votare vor fi deschise în această seară până la ora 21:00. Dacă la ora respectivă mai sunt alegători în secţie sau în preajma secţiei, care vor să voteze, atunci procesul electoral se poate prelungi până cel târziu la ora 23:59.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here