Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Suplimentele cu Omega-3 îmbunătăţesc atenţia în cazul unora dintre copiii cu ADHD (studiu)

Suplimentele care conţin ulei de peşte cu Omega-3 pot îmbunătăţi atenţia copiilor care suferă de tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) într-o măsură egală cu tratamentele medicamentoase, dar doar în cazul celor cu niveluri scăzute de omega-3 în sânge, sunt concluziile cercetătorilor după efectuarea unui studiu clinic, informează miercuri Reuters. Descoperirile făcute de o echipă de cercetători din Marea Britanie şi Taiwan, care a condus teste clinice controlate cu placebo la care au participat 92 de copii, sugerează ca o abordare de tipul „tratament personalizat” să fie adoptată atât în acest caz, cât şi în cazul altor afecţiuni psihiatrice.

„Suplimentele de Omega-3 şi-au dovedit eficienţa doar la copiii care au niveluri scăzute de EPA (Acid eicosapentaenoic) în sânge, ca şi cum administrarea ar veni în completarea acestui nutrient important”, a spus Carmine Pariante, profesor la Institutul de Psihiatrie, Psihologie şi Neuroştiinţe de la King’s College, Londra, unul dintre conducătorii studiului.

Potrivit acestuia, studiul stabileşte un precedent pentru alte intervenţii nutriţionale şi ar putea fi începutul ”constatării beneficiilor ‘psihiatriei personalizate’ în cazul copiilor cu ADHD”. ADHD este o tulburare de tip neurologic care afectează un procent cuprins între 3% – 7% din populaţia globului. Simptomele includ probleme de atenţie şi impulsivitate care pot cauza dificultăţi în activitatea academică şi relaţiile interpersonale. În cadrul acestei cercetări, publicate în revista Translational Psychiatry, cercetători din cadrul King’s College şi de la China Medical University din Taiwan, au condus un studiu clinic randomizat la care au participat 92 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, diagnosticaţi cu ADHD.

Aceştia au primit fie o doză mare de acid gras Omega-3 EPA sau o substanţă placebo, timp de 12 săptămâni. Rezultatele au arătat că s-au înregistrat îmbunătăţiri în cazul copiilor care prezentau cele mai scăzute niveluri de EPA în ceea ce priveşte atenţia şi vigilenţa după ce le-au fost administrate suplimentele cu Omega-3. Tratamentul standard pentru copiii cu ADHD include stimulente precum Ritalin, cu denumirea generică de metilfenidat, care poate îmbunătăţi nivelurile de concentare şi atenţie la pacienţii cu ADHD. Echipa condusă de Pariante a precizat că, pe câtă vreme îmbunătăţirile în ceea ce priveşte atenţia şi vigilenţa în urma administrării de Ritalin au fost în general de 0,22, respectiv 0,42, efectul constatat la copiii din cadrul studiului cu niveluri scăzute de EPA a fost mai mare – la 0,89 în ceea ce priveşte atenţia şi 0,83 pentru vigilenţă.

În cazul copiilor cu niveluri normale de EPA, suplimentele de Omega-3 nu au adus nicio îmbunătăţire, iar în cazul celor cu un nivel ridicat de EPA, suplimentele au avut efecte negative, cu simptome de impulsivitate. Cercetătorii au avertizat părinţii că nu ar trebui să le administreze copiilor suplimente cu ulei de peşte fără să se consulte cu un medic în prealabil, precizând că nivelurile de omega-3 pot fi verificate cu ajutorul unei analize de sânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?