Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Scrisoare deschisă către focșăneni a primarului Cristi Misăilă

Dragii mei focșăneni,

Vă scriu aceste rânduri într-o săptămână extrem de importantă pentru noi toti. În cei trei ani și jumătate de când mi-ați acordat încrederea de a fi Primarul dumnevoastră, am lucrat și am evoluat împreună. Cei mai mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți și știți că de multe ori îmi încep ziua pe șantier sau în zonele cu probleme ale Focșaniului și o închei tocmai seara târziu, conectat însă la tot ceea ce se întâmplă în orașul nostru, dar cu inima împăcată că și în acea zi am realizat ceva bun pentru focșănenii mei.

Suntem o comunitate frumoasă, cu oameni muncitori, harnici, atenți la problemele reale ale societății și permanent dornici de a progresa. Focșaniul este într-o continuă schimbare în bine din multe puncte de vedere și nu o spun doar eu, ci chiar fiecare dintre dumneavoastră. Am învățat că munca este fructificată în teren, pe șantier, aproape de oameni și de problemele lor, nicidecum la birou. Tocmai de aceea, vreau să-mi duc mandatul până la capăt fiind în continuare zi de zi alături de dumneavoastră.

Dragii mei, mai știu totodată că mulți dintre voi alegeți OMUL și nu partidul. Sigur, mai sunt încă multe de făcut, dar știu că nimic nu se poate face de unul singur. Cu toate părțile mele bune și mai puțin bune (pentru că nimeni nu este perfect), sunt reprezentantul Partidului Social Democrat în Focșani și sub această siglă am candidat, așa m-ați ales și așa am și făcut treabă în tot acest timp.

Dacă astăzi avem deschise în Focșani peste 20 de șantiere (anul viitor vom avea de două ori încă pe atât), asta înseamnă că lucrurile merg în direcția bună, dar în același timp înseamnă că sprijinul primit atât de la nivel local cât și de la nivel central a fost unul consistent. Așadar avem nevoie de continuitate pentru a duce la bun sfârșit proiectele începute și nu de piedici sau blocaje la limita legii.

Mă cunoașteți si știți că întotdeauna spun lucrurilor pe nume. Urăsc minciuna și ipocrizia. Iar în toti acești ani nu m-ați văzut sufocându-vă cu sigla partidului, lăudându-l sau dându-i o aură de partid perfect. Dar nici nu pot să accept că tot ceea ce-i rău este din cauza PSD-ului. Iată de ce cred că este total nedrept ca Partidul Social Democrat să fie astăzi demonizat în asemenea fel de un anume candidat.

Partidul Social Democrat înseamnă și oamenii locului, înseamnă si patrioți, înseamnă mai ales români, care au construit lucruri trainice pentru comunitățile din care fac parte. Cred că pe mulți dintre noi ne-a dezamagit atitudinea Președintelui Iohannis, care se consideră superior românilor și se poartă ca atare. Nu ne putem întoarce în timp, așa cum nu ne poate hotărî soarta un singur partid și un singur om. Ori dacă se dorește acest lucru, vă întreb și probabil că ne întrebam cu toții – De ce au mai murit atâția oameni la Revoluție?

Românii au nevoie de un Președinte curajos, al tuturor partidelor politice și mai ales al tuturor oamenilor, indiferent de cine este la guvernare, iar eu unul vă spun că prefer decența în fața aroganței și sinceritatea în fața lașității.

Opțiunile dumneavoastră sunt libere, însă nimeni nu poate rezolva totul de unul singur, nici acasă, nici la serviciu, nici la primărie sau în fruntea Țării. Avem nevoie de oameni cu o gândire constructivă și fără egoism, care să ne adune pe toți la masa tratativelor, pentru că numai împreună putem lua cele mai bune decizii pentru România.

Vă mulțumesc pentru toate mesajele dumneavoastră de încurajare și vă rog din suflet să cântăriți bine decizia pe care o veți lua duminică și să alegeți așa cum vă dictează inima și conștiința. Am încredere că veți ști să luați cea mai bună decizie pentru viitorul nostru și al copiilor noștri.

Sunt alături de fiecare dintre dumneavoastră și vă asigur și în continuare de respectul și buna mea credință!

Sursa text și foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?