Monumentul funerar al maiorului Gheorghe Pastia a devenit oficial monument istoric, la împlinirea a 106 ani de la inaugurarea Teatrului Comunal „Maior Gh. Pastia”. Ieri, la Cimitirul Sudic, a avut loc ceremonia dezvelirii plăcii „Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia”. La ceremonie au participat primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, Sorin Francu, directorul Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia”, Marilena Șerbănuț, părintele protoiereu Aurel Boțan și directorul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, Traian Negulescu. Au fost prezenți și concurenții care au urcat pe scena Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Florentin Delmar”. Ceremonialul a început cu o scurtă slujbă religioasă, urmată de dezvelirea plăcii monumentului istoric. Istoria clasării monumentului a fost prezentată de directorul Direcției pentru Cultură, Traian Negulescu. Primele demersuri au fost inițiate în 2014, când Direcția pentru Cultură a solicitat autorității locale preluarea în proprietate publică a monumentului, fapt care, la acea dată, nu a fost posibil din considerente juridice și administrative.
Situația s-a schimbat după 2016. „În luna septembrie 2017, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a declanșat procedura de clasare a monumentului istoric, ca urmare a cercetărilor realizate de către experții noștri. În luna mai 2018 ”Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” a intrat în proprietatea publică a Municipiului Focșani prin hotărârea Consiliului Local, iar în luna noiembrie 2018, prin grija Primăriei Municipiului Focșani, a fost întocmită documentația de clasare de către un expert atestat de Ministerul Culturii, documentație care a primit avizul favorabil al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 5 Iași în luna decembrie 2018”, a arătat directorul Traian Negulescu. Ulterior, în iunie 2019, Secțiunea de Evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice a avizat favorabil clasarea în grupa valorică B a „Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia”, iar în luna octombrie 2019 monumentul funerar a fost clasat prin Ordinul Ministrului Culturii și Identității Naționale 3028/09.10.2019 și înscris în Lista Monumentelor Istorice (LMI), cod LMI VN-IV-m-B-21172.
Monumentul funerar urmează să fie pus în evidență în cadrul lucrărilor de reabilitare a Cimitirului Sudic, care vor demara anul viitor. Primarul Cristi Misăilă a subliniat personalitatea și faptele maiorului Gheorghe Pastia, pentru care acesta merită recunoștința locuitorilor municipiului. „Noi ne dorim să punem în valoare și să punem la loc de cinste numele celui care ne-a dăruit prin toată strădania sa cele două monumente culturale, Teatrul și Ateneul Popular. Un sacrificiu pe care puțini l-ar fi făcut, un sacrificiu care a făcut ca la moartea sa, maiorul să fie sărac. Astăzi este o zi în care sărbătorim 106 ani de la data în care a fost începută activitatea la Teatrul Maior Gh. Pastia. Cred că în momentul în care maiorul Pastia a donat aceste clădiri, în momentul în care a fost deschis Teatrul Maior Gheorghe Pastia, s-a aprins o flacără a culturii care în 106 ani nu s-a stins niciodată. Noi avem obligația morală să nu o stingem și să veghem, să putem realiza ceea ce este mai bun pentru a promova cultura neamului nostru românesc”, a spus primarul Cristi Misăilă.
„Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” marchează locul de veci al maiorului Gheorghe Pastia (1847-1929), ctitorul ”Teatrului Municipal” și al ”Ateneului Popular” din Focșani. Mormântul a aparținut Mariei Botescu, mătușa maiorului Gheorghe Pastia, care a fost înmormântat aici prin voința sa testamentară: „Doresc ca executorii testamentari să facă toate cheltuielile necesare pentru înmormântarea mea la Cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Focșani în cavoul mătușei mele Maria Botescu, născută Pastia, și din banii ce se va găsi în casă să se facă la timp un monument funerar, care se va așeza deasupra cavoului”. Aici se găsesc înmormântați verii lui Gheorghe Pastia: Mihail și George Botescu, eroi ai Războiului de Independență.
„Monumentul funerar maior Gheorghe Pastia” a fost realizat în anii 1910 și 1929-1942 de către meșterii pietrari greci Nicolas P. Renieris și Nicolae Colios și se înscrie în liniile arhitecturii eclectice, de factură academică. Soclul din marmură alb-gri se remarcă printr-o profilatură clasicizantă proporționată și prin calitatea execuției ornamentelor de la baza coloanelor. Partea superioară, mai elaborată, reunește coloanele, frontonul, pinaclu și reprezentarea antropomorfă în chip de înger.
Clasarea în luna octombrie 2019 a ”Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia” reprezintă un moment istoric pentru comunitatea din municipiul Focșani, dar și pentru activitatea Direcției Județene pentru Cultură Vrancea. Aceasta reprezintă cea de-a doua clasare a unui bun cultural imobil realizată la inițiativa Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, alături de clasarea în luna noiembrie 2014 a “Bisericii din lemn Sf. Treime a Schitului Buluc” din Jariștea, cod LMI VN-II-m-B-21099.