FOTO: Mai multe străzi din Odobești vor fi asfaltate

0
329

Primăria Odobești a depus spre finanțare proiectul de investiții „Îmbunătățirea infrastructurii la nivel local, oraș Odobești, județul Vrancea. Finanțarea este asigurată prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, valoarea estimată a investiției fiind de 25,6 milioane de lei. „Am depus la finanțare prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, cel mai mare proiect de infrastructură pentru Str. Libertății și toate străzile perpendiculare sau adiacente, de la limita cu comuna Cîmpineanca, din punctul Cernat până în sensul giratoriu din centrul Civic, în valoare de 25,6 milioane de lei. «Îmbunătățirea infrastructurii la nivel local, oraș Odobești, județul Vrancea» este noul proiect al orașului Odobești prin care se vor moderniza și reabilita trotuarele, șanțurile, podețele și rigole de preluare a apelor pluviale, căile de rulare și acostamentele, se vor modernizara căile de acces pe proprietăți, vor fi create spații verzi gazonate prevăzute cu instalații de irigare automată, vor fi plantați arbori ornamentali, și vor fi create cai de deplasare pentru pietoni și biciclete“, a declarat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș. De reținut că Primăria Odobești are în derulare mai multe proiecte de investiții în infrastructură. Un astfel de proiect este „Modernizare infrastructură stradală oraș Odobești, Cartier Unirea, străzile Miron Costin, Viilor, Pățești, Panduri, Sf. Ilie“. Proiectul are o valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei. Rețeaua stradală care va fi modernizată are ca rol conectarea cu principalele căi rutiere și alte căi de transport, accesului mai ușor al riveranilor la propriile locuințe, înlesnirea accesului mai ușor al riveranilor la propriile locuințe, înlesnirea accesului echipajelor pentru situații de urgență, scăderea nivelului de poluare a aerului. Lungimea totală a străzilor propuse pentru modernizare este de 3,251 kilometri, astfel: Str. Miron Costin-734 m; Str. Viilor -405 m; Str. Pățești-278 m; Str. Panduri-Aleea Panduri-1.344 m; Str. Sf. Ilie – 490 m. Partea carosabilă a drumurilor va avea o lățime cuprinsă între 3 m și 5,5 m. Străzile vor fi prevăzute cu borduri, trotuare, indicatoare rutiere și marcaje rutiere. „Este o investiție care vine în completarea altor lucrări de infrastructură în această zonă, respectiv au fost efectuate lucrări la rețeaua de alimentare cu apă, la rețeaua de canalizare și alimentare cu gaze. Practic, odată cu realizarea lucrărilor de reabilitare, finalizăm lucrările de infrastructură a străzilor Miron Costin, Viilor, Pățești, Panduri, Sf. Ilie“, a afirmat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș. Acesta a reamintit că investiţia este corelată cu „Strategia de dezvoltare a Orașului Odobești, judeţul Vrancea – 2014-2020“.

Totodată, primarul Nicolaș a anunțat că orașul Odobești are în derulare proiectul „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public și scăderea emisiilor de CO2 prin modernizare, extindere, telegestiune în oraș Odobești, județul Vrancea”. Este vorba de primul proiect din regiunea Sud-Est, semnat prin programul Operațional 2014-2020, în valoare de 4.610.724, 90 euro. Obiectivul general al proiectului vizează modernizarea, extinderea și telegestiunea sistemului de iluminat public. Se dorește extinderea sistemului de iluminat public ambiental cu 77.180 ml pe străzi, trotuare, alei pietonale și în parcuri, creșterea eficienței energetice, montarea a 2.562 aparate de iluminat cu tehnologie LED, înființarea unui dispecerat destinat controlului și monitorizării sistemului de iluminat public (telegestiune), creșterea confortului și siguranței locuitorilor orașului Odobești, investiția propusă urmând să asigure condiții optime de circulație pe timp nocturn, atât pietonilor cât și a celorlalți participanți la trafic. Totodată, Primăria Odobești mai are în derulare și un proiect ce vizează înființarea unei zone de agrement și petrecere a timpului liber în cartierul Mihail Sturza, pe o suprafață totală de 5,7 de hectare, din care 5,2 hectare spații verzi, cu sistem de iluminat, sistem de irigații, sistem supraveghere video, sistem wi-fi, sistem alimentare cu apă și canalizare; amenajare locuri de petrecere a timpului liber cu diverse activități: pistă de biciclete, teren de fotbal, teren de tenis, locuri de joacă pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here