Baschet, U 18 – Juniorii Focșaniului, aproape de o nouă performanță remarcabilă!

0
50

Baschetbaliștii juniori U 18 ai Focșaniului au terminat perioada U 16 în Final-Four-ul Campionatului Național confirmând corectitudinea unui proiect început cu mai mulți ani în urmă. La începuturile în baschet ale actualei generații U 18, profesorul Petruț Mihai mi-a spus că se așteaptă ca rezultate de vârf ale acelui grup de copii frumoși, talentați și iubitori de baschet să fie la finalul perioadei U 16. Timpul a dovedit că a avut dreptate în evaluările făcute atunci împreună cu regretatul profesor și antrenor, Mircea Petrișor. A avut răbdarea ca jucătorii să devină baschetbaliști prin creștere și evoluție naturală, fără a forța procesele sau obținerea unor rezultate care să nu aibă în spate acumulări fizice, tehnice și tactice firești. La acele începuturi, profesorul Petruț Mihai mi-a mai spus – ulterior a repetat, că el crede, că își dorește ca generația ce pornea la drum în baschet să ajungă la finalul junioratului la nivelul performanțelor obținute de generația de juniori care atunci își termina mandatul – și din care făceau parte actualii seniori ai Focșaniului Alin Olaru, Andrei Neguroiu ori Vasile Pîrvu, Ionuț Neguroiu, Lucian Țibîrnă, apoi, Radu Vîrnă și alți colegi ai lor. Acei jucători au devenit medaliați naționali, inclusiv vicecampioni U 20 ai României. Ceea ce era atunci posibilitate devine tot mai pregnant realitate!

Denis Miron – l-am numit pe căpitanul echipei actuale – și colegii săi au început și perioada U 18 cu prestații de multe ori încântătoare și anunță vremuri frumoase pentru ei și echipa U 18 a Focșaniului. Au terminat neînvinși – în primul lor an în noua categorie de vârstă – prima fază a campionatului, iar în a doua fază a competiției au impresionat prin joc și rezultate. În turneul de la finalul săptămânii trecute, în Sala Polivalentă, elevii profesorilor Petruț Mihai și Florin Munteanu au câștigat într-o manieră mai mult decât convingătoare două jocuri cu adversare redutabile, care le-au pus probleme în an ii anteriori. Iar în partida cu una dintre cele mai puternice grupări U 18 ale României, LPS Bihorul CSM Oradea, au fost depășiți când rezerva de energie era aproape consumată.

Chiar și așa, și-au creat o platformă de pe care pot aborda la calificare între primele 12 formații ale campionatului al doilea turneu al fazei a doua de calificare. În condiții normale, este o posibilitate ce va deveni realitate, confirmând că anii de muncă ai copiilor de acum câțiva ani, ai adolescenților de acum – deveniți și componenți ai echipei de seniori ai Focșaniului – și ai antrenorilor lor, toți susținuți de părinți, au adus acumulări care care au dat Focșaniului un grup de baschetbaliști de valoare și de mare viitor. Și o echipă de același calibru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here