A fost semnat contractul pentru locul de joacă și terenul de sport multifuncțional din Crângul Petrești

0
448

Președintele Marian Oprișan a semnat ieri contractul pentru proiectarea și executarea locului de joacă și a terenului de sport multifuncțional din Crângul Petrești, cu o valoare de peste 100.000 de euro. „Toți copiii din județul Vrancea vor beneficia de un loc de joacă și un teren de sport multifuncțional, care vor fi amenajate în Crângul Petrești, lângă Muzeul Satului Vrâncean. Estimăm că la începutul sezonului cald vor fi finalizate lucrările la obiectivul de investiții“, se arată într-un anunț al Consiliului Județean Vrancea.

De reținut că această investiție completează nevoia de locuri de joacă a copiilor din municipiul Focșani și din împrejurimi, alăturându-se celorlalte 5 locuri de joacă și Velo Park-ului pe care Primăria Focșani le-a realizat în ultimii 3 ani. Alte 4 locuri de joacă urmează să se finalizeze în perioada următoare. „Crângul Petrești a fost redeschis vrâncenilor în anul 2017, fiind la această dată un important punct de petrecere a timpului liber pentru locuitorii orașului Focșani și ai județului Vrancea“, se arată într-o informare publicată de Consiliul Județean Vrancea.

Crângul Petrești a devenit destinația favorită a focșănenilor în special și a vrâncenilor în general după ce aici a fost implementat proiectul „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces“. Proiectul a fost inițiat și susținut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007- 2013, Axa Prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenție 5.2: „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here