În loc de brad, un stativ cu perfuzii. La numai 2 ani și 5 luni, Teo are CANCER cu metastaze și trebuie să fim alături de el!

1
22345

În preajma sărbătorilor cu toți ne dorim magie, ne dorim cadouri, ne dorim liniște și bucurie în sânul familiei! Sau cel puțin așa arată lista de dorințe pentru noi, cei sănătoși și care avem copiii sănătoși, însă liniștea nu se poate așterne și în viața micuțului Teodor! Povestea lui nu este una cu spiriduși, nu este una cu și despre magie.

Crăciunul lui Teo va fi prin spitale, în locul multor cadouri el va primi citostatice! În locul bradului împodobit, el va privi către un stativ de perfuzii ce îl țin în viață, perfuzii ce îi vor prelungi zilele! El nu se va bucura la fel ca orice copil, de magie, de Moș Crăciun și de jucării. În loc de cozonac vor fi citostatice, mirosul cetinii de brad va fi luat de mirosul spitalului, totul îi va fi umbrit, dacă noi, oamenii mari nu îi vom fi alături!

Povestea lui Teo pare desprinsă dintr-un roman trist… Teo este un copil născut sănătos, un copil vesel și năstrușnic sau cel puțin așa era până la sfârșitul lunii iulie, când pentru Teo au început primele semne că organismul lui micuț cedează. La sfârșitul lui iulie a căzut prima dată din picioare, iar după căzătură părinții au observat o ușoară umflătură în zona capului. Au crezut că este în urma căzăturii, umflătura a stagnat o perioadă, iar părinții au crezut că a fost un banal cucui. Ulterior, pe la jumătatea lunii august, Teo s-a trezit într-o dimineață și a refuzat să mai meargă, spunând într-una că-l dor picioarele. Văzând că nici “cucuiul” nu cedează, au început și durerile de picioare, părinții au plecat către spital.

Prima dată, medicii au ales să-i pună piciorul stâng în ghips, după vreo două săptămâni de ghips durerile lui Teo nu au cedat. Au mers la al doilea medic, acesta le-a spus că, de fapt, cucuiul este un “hematom” și să îl dea cu gel, însă „hematomul” nu a cedat. La început lunii septembrie, “cucuiul” a început să crească într-un mod galopant, de la o zi la alta era tot mai vizibil și tot mai mare, așa că părinții au mers iar la spital. Un al treilea medic le-a spus că problema nu este de natura ortopedică și că dacă umflătura din cap nu cedează să plece la București. Între timp au mers la un alt medic din Focșani, de data aceasta la privat, acesta a stabilit diagnosticul “neuroviroză“ și le-a dat bilete de trimitere pentru internare pe secția de boli infecțioase. Nici unuia nu i-a ridicat suspiciunea de tumoră.

Văzând că starea micuțului se agravează, familia a decis să ia în calcul ultima recomandare de internare, însă au ales Bucureștiul. Au solicitat trimitere medicului de familie și au plecat către Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”. Aici, medicii li s-a comunicat că nu are nimic pe linie infecțioasă și nu depinde de ei, dar că într-adevăr Teo are o problemă si i-au trimis de urgență către Spitalul Clinic de urgență Bagdasar Arsenie, pentru a fi evaluat de un neurochirurg.

Astfel, au ajuns în cele din urmă, unde trebuie. Dr Pascal Cătălin le-a spus că se ridica suspiciunea unei tumori, că micuțul necesită internare și investigații corespunzătore. Pe data de 17 octombrie, micuțul Teo a făcut prima investigație paraclinică, respectiv Computer Tomograf cranio-cerebral, iar acesta a confirmat diagnosticul de tumoră. Pe data de 29 octombrie a făcut o a doua investigație, respectiv examenul de imagistică prin Rezonanță Magnetică, iar acesta nu numai că a confirmat diagnosticul stabilit de computerul tomograf, însă a evidențiat și multiple metastaze la nivelul abodomenului. Teo a rămas internat, iar în data de 4 noiembrie a trecut prin prima intervenție chirugicală.

Diagnosticul lui Teodor este: Tumoră craniană fronto-temporală stângă cu extensie intra și extracraniană. În urma intervenției chirurgicale din data de 4 noiembrie, rezecția porțiunii extracraniene, conform examenului histopatologic, stabilește diagnosticul de Sarcom Ewing. Teo are și multiple formațiuni tumorale paravertebrale bilateral, mediastinal, caudal C6, până la T9. Mase tumorale subdiafragmatice T12-L2, paraortice, și intraortico-cave, conform documentelor medicale.

Din păcate, tumora intracraniană este neoperabilă, astfel că medicii nu s-au atins de ea. În data de 12 noiembrie, Teo a fost externat din Bagdasar Arsenie, cu trimitere către Institutul Clinic Fundeni. Încă de luni, 18 noiembrie, Teo se află la Fundeni și a început prima cură de chimioterapie. Ieri, Teo nu s-a simțit bine, dimineață a vărsat, efectele citostaticului își pun amprenta pe trupul slăbit al micuțului.

Familia ne cere ajutor, în speranța că șansele lui Teo vor veni de la o clinică din străinătate. Actele medicale ale micuțului au fost trimise către Italia și Germania.

Pentru Teo a fost creat pe Facebook grupul: “Viață pentru micuțul Teo! Apel umanitar!” – https://www.facebook.com/groups/1905694596171967/

Conturile unde puteți face donații sunt deschise pe numele mamei:

Titular cont: Goru Mariana

Cont IBAN Lei: RO61BRDE400SV38311834000

cont IBAN Euro:

RO57BRDE400SV38311914000

Monitorul de Vrancea și Asociația Hope and Love for Life reiau campania “Dăruiește-i copilărie, citește-i scrisoarea!”, inițiată anul trecut, pentru a aduce bucurie și speranță copiilor aflați în nevoie.

1 COMENTARIU

  1. Și pentru toate aceste diagnostice greșite care au dus la întârzierea unui tratament corespunzător, cine răspunde? Înțeleg un sfert din suferința părinților deoarece și noi am trecut pe la Bagdasar la neurochirurgie unde am primit într-un final diagnosticul de craniostenoza, după multiple vizite la pediatri care nu reușeau sa depisteze problema. Spun un șofer pentru ca la noi a fost de ajuns o operație și nu de atât de mult timp de tratament. Și totuși, cine răspunde pentru nepăsare? Ca asta este, fără doar și poate. Pana și noi, oamenii normali, știm ca pentru un cucui care vine însoțit de alte simptome(vomă, pierdere echilibru, dureri de cap, imposibilitatea de a mișcă anumite membre) ne prezentam la neurochirurgie sau se face CT la UPU. Sau poate doar eu gândesc asa și acei medici au tot dreptul sa fie acolo……

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here