Un elev de 18 ani din Adjud a ajuns la spital după ce a fost bătut de alt elev

0
888

Un elev în vârstă de 18 ani, de la Colegiul Național „Emil Botta“ Adjud, a ajuns la spital, săptămâna trecută, după ce a fost bătut de alt elev. La data de 14.11.2019, ora 12.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați de către reprezentanți ai Spitalului Municipal Adjud cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un tânăr, care a relatat că a fost lovit de către o altă persoană. Cu ocazia deplasării la unitatea medicală, polițiștii l-au identificat pe tânărul în cauză, în vârstă de 18 ani, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi fost lovit de către un coleg, în timp ce se afla la liceul la care este elev, pe fondul unui conflict spontan. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe‟, a declarat inspectorul principal de poliție, Cătălina Murariu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea.

Emil Dumitru, directorul Colegiului Național „Emil Botta“ din Adjud, nu a vrut să furnizeze informații în legătură cu acest caz de violență, afirmând că așteaptă concluzia polițiștilor. „Abia după ce vom primi răspunsul oficial de la poliție, în funcție de comunicatul lor, situația va fi analizată în consiliul clasei și consiliul profesoral. Atunci când va fi stabilit vinovatul, o să luăm măsurile necesare pentru sancționare. Până atunci, sunt niște pași de care trebuie să ținem cont, conform regulamentului în vigoare“, ne-a spus Emil Dumitru.

Sursa foto: www.colegiulemilbotta.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here