Investiții de 4 milioane de euro realizate în Năruja

0
649

Primarul Grigore Mihăeș a făcut o scurtă prezentare a proiectelor pe care le-a realizat sau le are în curs de realizare în comuna Năruja. Acesta a precizat că este necesar ca din când în când să fie prezentate investițiile realizate, deoarece există cetățeni care nu văd, sau nu vor să vadă, investițiile realizate. „Din păcate unii cetățeni din comuna noastră nu vor sau nu au interes să vadă realizările din comunitatea noastră, de aceea vă aducem în memorie unele realizări din acest mandat la Năruja, sub administrație PSD, cu deviza «Omul sfințește locul indiferent de culoarea politic㻓, a afirmat primarul Grigore Mihăeș. Pe lista sa de obiective realizate se află mai multe investiții: Construire gard la Căminul Cultural Naruja; Reabilitarea iluminatului public și montarea a 150 lămpi noi în comună, iluminarea punților pietonale Lunca și Petrești; Construire punte peste răul Năruja pe Valea Nărujei; Construire garaj și reabilitarea clădirii ce a aparținut spitalului Năruja pentru a înființa subunitatea de pompieri militarizați în comună, unitate care deservește toate comunitățile limitrofe; Refacerea unor tronsoane de alimentare cu apă în centrul comunei Năruja; Construire împreună cu unele persoane din comunitate și montarea unei troițe în memoria eroilor neamului românesc amplasată în intersecția DJ 205D cu DJ 205M; Construirea de diguri în zonele vulnerabile de pe răul Năruja în punctele Rebegari și Valea Nărujei; Construire de diguri pe răul Petic și Zabala în punctele Petic și fostul parc Socolov; Construire de rigole betonate în zone vulnerabile din Cătunul Lunca pe torentele din punctele Ionel Iuga și Chilian Ștefan; Construirea de rigole betonate și refacere podeț în Cătunul Petrești la Lungu Ionel; Reabilitarea drumurilor din toate satele componente și cătune, prin refacerea platformei drumului în Rebegari, Podul Stoica și Meșca prin construirea de ziduri de apărare și susținere a drumurilor; Reabilitarea drumurilor și confecționarea de podețe pe drumurile care duc la: Releu, Măgurele, dealul Prahuzii, Podul Peticului, Podul Cristian, Poiana Stroii către Nica Poloboc, cătunele Lunca, Petrești și Podul Stoica; Refinanțarea și terminarea construcției Podului peste Răul Zabala care face legătura dintre. DJ 205 D cu DC 94 Podul Stoica cu montarea de lămpi pentru iluminarea acestui pod; Achiziționarea prin fonduri europene Gal Țara Vrancei a unui Buldoexcavator marca Caterpilar 4×4 cu roți egale; Construire Școlă Nouă în satul Podul Nărujei care este în curs de finalizare, 85% din lucrări sunt efectuate; Construire gard pentru împrejmuirea școlii din Podul Nărujei în curs de finalizare; Reabilitare Școala cu clasele I-VIII Naruja în curs de finalizare 70% din reabilitare este realizată; Construire Parc de agrement în localitatea Năruja, care este în lucru efectuat în proporție 40%. „Mai avem în derulare proiecte precum: Reabilitarea Pieții Agroalimentare din Năruja, va începe în curând; Construirea unei Porți de intrare în localitatea Năruja care să ne amintească de tradițiile strămoșești și frumusețile locului, poartă care se va monta în perioada imediat următoare. De asemenea, avem în derulare proiectul privind modernizarea drumurilor de interes local prin asfaltarea acestora. Sunt prinse în proiectul de asfaltare 9,7 km de drumuri comunale din care am reușit să asfaltăm aproximativ 5,2 km cu stratul de binder, urmează ca în primăvara anului următor să fie turnată diferența de 4,5 km dar și turnarea celui de-al doilea strat de uzura și confecționarea de rigole betonate. Ca proiecte de viitor lucrez la documentații pentru realizarea unor poduri de trafic ușor până la 7,5 tone pentru cătunele Lunca și Petrești, realizarea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Podul Narujei și Năruja și alimentare cu apă în toate satele componente, acolo unde se pretează canalizarea în funcție de relief“, a declarat primarul Grigore Mihăeș. Pe lista sa de obiective ce vor fi realizate se mai află construirea unei săli de sport, reabilitarea căminului cultural, reabilitarea dispensarului medical și extinderea rețelei de curent electric, amenajarea târgului tradițional de la Năruja prin fonduri de la GAL Țara Vrancei. „Toate aceste investiții au fost realizate sau sunt în curs de realizare prin fonduri europene, guvernamentale și puține din fonduri locale. Valoarea acestor investiții este de aproximativ 4 milioane de Euro“, a mai afirmat primarul comunei Năruja, Grigore Mihăeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here