Pompierii Militari din cadrul punctului de lucru Năruja, în cooperare cu SVSU Spulber, au intervenit aseară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o târlă din comuna Spulber. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 21:20. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață aproximativă de 80 mp. Incendiul a fost lichidat după circa două ore de luptă cu flăcările. În urma evenimentului a ars în totalitate târla. Cauza probabilă care a generat incendiul: coș de fum deteriorat. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
(Plutonier major Pârvu Cristina, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Anghel Saligny al județului Vrancea)