Ediția: Vineri 3 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Vineri 3 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Tenis: Rafael Nadal încheie anul pe primul loc în clasamentul ATP, pentru a cincea oară în cariera sa

Tenismanul spaniol Rafael Nadal va ocupa primul loc în clasamentul ATP la finele anului, pentru a cincea oară în cariera, devenind totodată, la 33 de ani, cel mai vârstnic jucător care reuşeşte această performanţă, începând din 1973, când şi-a făcut debutul această ierarhie, al cărei prim lider a fost românul Ilie Năstase. Nadal a făcut rocadă cu sârbul Novak Djokovic în fruntea clasamentului mondial, pe 4 noiembrie, după ce spaniolul a câştiga patru titluri pe parcursul acestui sezon, două dintre ele de Mare Şlem, Roland Garros şi US Open, plus alte două de categoria Masters 1.000, la Roma şi Montreal. El a obţinut 52 de victorii de la începutul lui 2019, pierzând doar şapte meciuri. Djokovic a pierdut orice şansă de a-l mai depăşi pe Nadal până la sfârşitul anului, după înfrângerea suferită joi seara în faţa elveţianului Roger Federer, sinonimă cu eliminarea de la Turneul Campionilor.

Jucătorul iberic, care a mai terminat sezonul pe prima poziţie în 2008, 2010, 2013 şi 2017, va ajunge astfel la minimum 205 săptămâni în postura de numărul unu mondial, fiind al şaselea în ierarhia all-time, după elveţianul Roger Federer (310 săptămâni), americanul Pete Sampras (286), sârbul Novak Djokovic (275), cehul Ivan Lendl (270) şi americanul Jimmy Connors (268). Rafael Nadal va fi lider cel puţin până la startul ATP Cup din Australia, pe 3 ianuarie, competiţie la care vor fi puse în joc puncte pentru clasamentul mondial. De menţionat că este pentru a noua oară în ultimii 19 ani când primul loc în clasamentul ATP se decide la competiţia de final de sezon a circuitului profesionist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?