ULTIMA ORĂ! Tată şi fii arestaţi după o încăierare în care s-au folosit cuţite, scânduri, răngi şi arme de foc

0
8656

Trei bărbaţi din comuna Slobozia Bradului, respectiv tatăl şi doi dintre fiii săi, au fost arestaţi preventiv astăzi (sâmbătă-n.r), într-un dosar în care se fac cercetări pentru tentativă de omor, complicitate la tentativă de omor, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
“(…) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: – S (…) ALIN, cercetat pentru infracţiunile de tentativă la omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, art. 193 alin. 2 Cod penal, art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal; – S (…) ION FERNANDO, zis BOBI, , cercetat pentru infracţiunile de complicitate la tentativă la omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (…) S (…) CERCEL, cercetat pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe , nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (…) pe o perioada de câte 30 zile pentru fiecare inculpat, începând cu 16.11.2019 până la 15.12.2019. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia (…)” a hotărât instanţa. Soluţia judecătorilor nu este definitivă şi, potrivit unor surse, a fost făcută deja şi contestaţie.
Arestarea celor trei bărbaţi a venit după un scandal în care au fost implicaţi în după-amiaza zilei de 10 noiembrie a.c.. Potrivit unor surse, tatăl şi doi dintre fiii săi, înarmaţi cu un pistol, cuţite, răngi şi scânduri, au lovit trei persoane, membre ale aceleiaşi familii, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică.
Se pare că neînţelegerile dintre cele două familii sunt mai vechi şi au legătură cu căsătoria a doi tineri. Bărbatul arestat alături de fiii săi este şi tatăl unei fete de 14 ani. Între capiii celor două familii a existat o înţelegere cu privire la căsătoria copiilor, în sensul că inculpatul arestat a fost de acord să-şi lase fata de 14 ani în familia părţilor vătămate, dar fără ca băiatul care urma să o ia de nevastă să întreţină relaţii sexuale cu ea până la vârsta de 16 ani. Înţelegerea nu a fost respectată, motiv pentru care bărbatul arestat a mers la familia victimelor şi şi-a luat fata acasă. Din acel moment între cele două familii au existat mereu tensiuni. Conflictul a escaladat în ziua alegerilor, atunci când membrii celor două familii s-au întâlnit şi au fost la un pas să se omoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here