Salvamontiștii au intervenit, la nivel naţional, la aproximativ 550 de acţiuni de salvare în lunile septembrie și octombrie

0
42

Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la aproximativ 550 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie, fiind salvate 730 de persoane, potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu.

Conform acestuia, lunile septembrie şi octombrie sunt caracterizate ca perioade cu activitate turistică medie ca intensitate, însă existenţa unui număr foarte mare de turişti pe munte a impus asigurarea asistenţa de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de 250-300 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont.

„În această perioadă salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 546 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 730 de persoane. Dintre acestea, 267 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 10 persoane, elicopterelor de salvare SMURD-IGAV. Din păcate, 13 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiştilor reducându-se la recuperarea acestora şi transportul pentru predarea la serviciile IML. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 341 de apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate direct de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont”, a precizat Sabin Cornoiu, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.

De asemenea, în cursul acestor două luni s-au primit 1.782 de apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană, dintre acestea 1.138 au fost înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone, restul de 644 fiind făcute direct structurilor salvamont locale sau judeţene.

În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial şi care deţin personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care aproape 300 sunt salvatori montani angajaţi.

Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale, pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here