GALERIE FOTO: Elevii de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au învățat cum să-și deschidă propria afacere

0
257

Pregătirea adolescenților pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar, după terminarea liceului, a continuat la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” cu o nouă activitate de educație antreprenorială și orientare în carieră. Aceasta s-a desfășurat marți în biblioteca liceului și se înscrie în proiectul „Îndrăznește să crezi”, derulat de Centrul de Tineret Focșani, din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, în perioada 6 mai-20 noiembrie 2019. Au participat cadre didactice și elevi din clasele a IX-a și a X-a. Coordonatoarea activității a fost doamna Orania Zdrîncu de la DJST Vrancea. Și de această dată elevii l-au avut alături pe domnul Florin Florea de la firma Business Expert, care i-a inițiat în lumea afacerilor, așa cum se prezintă ea în mod real, dincolo de manuale și cunoștințele teoretice predate în școală și care reprezintă pentru elevi doar temelia unei viitoare afaceri.

La începutul discuției elevii au aflat ce variante au după terminarea liceului, pentru a obține venituri: să fie angajați, liber profesioniști, patroni sau investitori. Au fost prezentate avantajele și dezavantajele fiecărei alegeri, iar în final, a fost dezbătută mai pe larg poziția patronului. Domnul Florin Florea i-a încurajat pe elevi să se pregătească într-un domeniu care le place și să-și deschidă propria afacere chiar dacă nu au resursele financiare necesare. Planul de afaceri, întocmit împreună cu elevii, a demonstrat că acest lucru este posibil. Important este să analizăm lucrurile realist, să folosim orice resursă de care dispunem, să avem inițiativă și să profităm de oportunități.

Este o mare diferență între exemplele pe care manualul de educație antreprenorială, de clasa a X-a, le prezintă elevilor și discuțiile pe care domnul Florin Florea le-a avut cu aceștia. Drumul lor către succes a fost creionat în timpul celor două întâlniri. Ei știu deja etapele necesare pentru a-și deschide propria afacere. Urmează să învețe și să stăpânească foarte bine o meserie”, a spus profesor Cezarina Nicodei.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here