Mașină multifuncțională pentru măturat stradal pentru orașul Mărășești

0
689

Primăria Mărășești intenționează să achiziționeze o mașină multifuncțională pentru măturat stradal, complet utilată și echipată. În acest sens, Primăria Mărășești a scos la licitație achiziția acestei autoutilitare, valoarea estimată a investiției fiind de 588 mii lei. Intenția de a achiziționa această autoutilitară vine după ce autoritățile locale au asfaltat mai multe străzi din oraș.

Vă reamintim că orașul Mărășești a primit cele mai importante fonduri din istoria sa recentă pentru reabilitarea infrastructurii rutiere. În total, Primăria Mărășești a primit aproximativ 18 milioane de lei, ca urmare a demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Astfel, pentru organizarea evenimentului „Centenarul Primului Război Mondial – Vrancea eroică – Anul Mărăști, Mărășești și Oituz” Guvernul României a repartizat Consiliului Județean Vrancea fonduri de 2,6 milioane lei pentru orașul Mărășești.

Pentru cele două proiecte depuse în acest sens la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, administrației locale Mărășești i-au fost alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, 2017 – 2020, suma de peste 15,1 milioane lei pentru refacerea și modernizarea străzilor din oraș. În total vor fi asfaltați aproape 17 kilometri de străzi. Pe lângă străzile aflate în administrarea Primăriei Mărășești au fost reabilitate și străzile de la intrarea și din centrul orașului, care fac parte din drumul județean 205 I. Acest lucru a fost posibil deoarece Consiliul Județean Vrancea a alocat 2 milioane lei pentru așternerea unui covor asfaltic pe o lungime de 3,5 km, de la drumul european E 85, intrarea în orașul Mărășești, până la sediul primăriei (strada Doinei și strada Republicii). „După realizarea acestor investiții în infrastructură, modul în care arată orașul se va schimba, iar pe străzile acestuia se va putea circula în cele mai bune condiții“, a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here