Biserica „Sfinții Mucenici Mina și Haralambie” din municipiul Focșani și-a sărbătorit luni, 11 noiembrie 2019, primul hram. În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Mina, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi. La final, Înaltpreasfinția Sa a oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii, binefăcătorii și slujitorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul.
În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Ciprian a evocat viața și martiriul Sfântului Mina, care a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284-305). „Sfântul Mare Mucenic Mina L-a mărturisit pe Hristos cu demnitate. Atunci când a respins propunerea de a se lepăda de credință, nu s-a arătat mândru, ci demn; a nu se confunda mândria cu demnitatea. Cu demnitate L-a mărturisit pe Hristos și a primit să moară. Se minunau cu toții cum de rezistă chinurilor grele la care era supus și, în cele din urmă, a fost decapitat, iar trupul i-a fost aruncat în foc. Numai că nu a ars în întregime, deoarece creștinii au reușit să scoată din foc părți semnificative ale trupului său, pe care le-au spălat, le-au uns cu miresme și le-au așezat la loc de cinste. Mai târziu, după anul 318, când Biserica creștină se bucura de libertate de manifestare în Imperiul Roman, grație Edictului de la Mediolanum (313), dat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, moaștele au fost duse în patria lui, Egipt, și acolo creștinii au înălțat o frumoasă biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Mina”, a afirmat Chiriarhul locului.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei. Actualul lăcaș de cult al Parohiei „Sfinții Mucenici Mina și Haralambie” din Focșani a fost construit pe locul unei biserici mai vechi, distrusă de cutremurul din anul 1940. Slujba de sfințire a lăcașului de rugăciune a avut loc în data de 6 noiembrie 1977.
Mai multe IMAGINI pe – https://bit.ly/2QnakEj